Poşta
Înregistrare Aţi uitat parola?

CALCULATORUL ȘEDERII FĂRĂ VIZE ÎN STATELE SCHENGEN

07.05.2014
Foto: ntv.ru

Pentru a le uşura semnificativ viaţa acelora care călătoresc frecvent, Comisia Europeană a postat un calculator, care vă permite să calculaţi zilele deja petrecute în țările Schengen la data reintrării, dar şi să calculaţi durata posibilei şederi pentru următoarele călătorii.

 

Ca să nu greşiţi și să nu încălcaţi perioda de ședere fără viză, și să cunoșateți din timp, la ce să vă așteptați cînd traversați frontiera Uniunii Europene, Vă propunem mai jos să luaţi cunoştinţă despre unele aspecte ale acestui instrument util pentru călătorii din Republica Moldova:

 

De ce este nevoie de calculatorul zilelor
Calculatorul este inventat, în scopul de a face calculul corect al aflării dvs. în țările Schengen pe perioada vizitelor scurte (90 de zile pe parcursul a 180 de zile).

 

Cînd sejurul nu se calculează

Nu sînt calculate călătoriile, efectuate în cadrul vizei pe termen lung de categoria D și cînd e vorba de rezidenţi.

Nu sînt calculate călătoriile în Bulgaria, Cipru, Marea Britanie, Irlanda, România și Croația. Aceste țări sînt membre ale UE, dar nu fac parte din zona Schengen.

 

Ce calculează calculatorul

Calculatorul este proiectat să facă calcule conform sistemului: o ședere de pînă la 90 de zile la fiecare 180 de zile. Ideea autorilor calculatorului este următoarea: în baza datei excursiilor anterioare se poate vedea:

 

- cîte zile pe parcursul unei perioade de 180 de zile v-aţi aflat pe teritoriul țărilor Schengen;

- de cînd începe numărarea precedentelor 180 și 90 de zile pentru data următoarei intrări (sau datei curente);

- cîtezile și pînă pe ce dată vă puteţi afla în zona Schengen;

- în cazul în care limita şederii este depășită, atunci cu cîte zile și în ce perioadă de timp se poate intra din nou.

 

Calculatorul nu numără intrările și ieșirile, care au avut loc înainte de 22 aprilie 2013 (adică, perioada de 180 de zile înainte de 18 octombrie 2013 ‒ data începînd cu care a intrat în vigoare noua regulă).

 

Cum funcţionează calculatorul

Calculatorul – este un program online, care nu are nevoie să fie downloadat pe computerul dvs., însă dacă nu aveţi acces la Internet, atunci nici calculatorul nu va funcționa. De asemenea, calculatorul nu va efectua calcule, în cazul în care nu e indicată data plecării. Adică dacă dvs. vă aflați în zona Schengen și doriţi să numărați cîte zile mai aveți, atunci este necesar să introduceți măcar data aproximativă a plecării.

 

 

 

Introducerea datelor

Fereastra de sus ‒ Date of entry/Control:"‒ "Data intrării / control": În mod implicit, se setează automat data curentă (ziua în care cineva încearcă să facă calcule). În acest caz, toate informațiile se emit pentru data curentă.

 

Dacă în fereastra dată se introduce data presupusei intrări, atunci informația va fi legată anume de această dată.
Data trebuie să fie introdusă în următorul format: zz / ll / aa.

 

Butonul "CALCULATE""CALCULEAZĂ", atunci cînd faceți clic pe el, începe procesul de calcul (apăsaţi după introducerea datelor și selectarea regimului).

"Enter previous stay(s) in the Schengen area"‒ "Introduceți sejurul anterior în zona Schengen" ‒ trei coloane. În prima coloană se introduce data intrării, în a doua – data ieşirii, iar în cea de-a treia se numără în mod automat zilele pentru fiecare perioadă. Datele sînt introduse în formatul zz / ll / aa, în ordine cronologică.

 

"PASSPORT" ‒"Pașaport" ‒butonul pentru angajații punctului de control al pașapoartelor și pentru acei care au multe vize și ştampile. După apăsarea acestui buton pe pagină va rămîne un tabel, care are o coloană.

 

Aici, în orice ordine aleatorie sînt introduse datele intrării și ieșirii în funcție de ştampile, iar sistemul le va pune de sine stătător în ordinea corectă. Formatul introducerii datelor: + sau -, mai departe zz / ll / aa. În acest caz "+" înseamnă data intrării, "-" data ieşirii. Exemplu: intrarea pe 02 iunie 2013, ieşirea 1 august 2013. În tabel introducem corespunzător: +02/06/13 și - 01/08/13.

 

Numărarea zilelor

După introducerea datelor, puteți începe calculele. Pentru a face acest lucru, există două regimuri:

 

№ 1 "CONTROL"‒ Indică dacăexistă depăşirea limitei de ședere 90/180 sau nu (calculul se bazează pe datele specificate în tabel). Dacă nu există nici o încălcare, sistemul indică pînă pe ce dată puteţi rămâne în spaţiul Schengen:

- No overstay in the registration period.

- Possible stay until 21/11/13.

În cazul în care există încălcări, sistemul indică cu cîte zile aţi depăşit regimul de ședere (sau va fi depășit, în cazul în care este vorba de planificarea călătoriilor viitoare) și în ce perioadă:

- Days of stay in the 180-days period 01/01/15 to 29/06/15: 100 day(s)

- Overstay in the period from 20/06/15 to 29/06/15 (10 days)

 

№ 2 "PLANNING"‒ după controlul limitei trebuie inclusă această funcție (pune bifa în cerculeţul corespunzător), nu este necesar să reintroduceți informațiile. În acest regim, se oferă următoarele informații: numărul concret de zile, pe parcursul cărora vă puteţi afla în zona Schengen, data începerii celor 180 de zilele precedente și 90 de zile din data curentă sau data intrării presupuse:

- Start of 90 days period: 11/06/15

- Start of 180 days period: 13/03/15

-The stay may be authorized for up to: 40 day(s)

 

Calculatorul vizelor poate fi găsit AICI.

 

Sursa: Viza.md

Publică un comentariu nou