Poşta
Înregistrare Aţi uitat parola?

SERVICIILE ,,E-GUVERNUL TĂU” ȘI UNELE REALITĂȚI ALE ACESTUIA PENTRU MOLDOVENII AFLAȚI ÎN STRĂINĂTATE

06.09.2013
Foto: underclick.ro

Este binecunoscut faptul că cetăţenii Republicii Moldova pot rezolva mai rapid și mai simplu probleme administrative cu ajutorul serviciilor electronice, care exclud în mare parte nervozitatea generată de cozile mari și deplasările prin întreaga ţară la oficiile corespunzătoare.

 

În topul celor mai populare servicii se află eliberarea Cazierului Judiciar (e-Cazier). În mare parte, un astfel de document este solicitat de către moldoveni pentru a fi prezentat în străinătate. Tot aici se înscrie și unele acte de stare civilă, care pot fi solicitate de la ghișeele multimedia etc.

 

Însă aceste facilități nu funcționează pentru migranții moldoveni, surprinși în diverse circumstanțe (financiare, de ședere neregulamentară, de serviciu etc.), ce nu permit revenirea acestora în Republica Moldova. Ineficiența acestor e-servicii pentru categoria de cetățeni menționată mai sus este din cauza procedurii de achitare și ridicare a documentului.

 

Prin urmare, persoanele aflate în străinătate, care vor solicita Cazierul Judiciar, actele de stare civilă precum și alte documente prin Internet vor fi obligate să revină în Republica Moldova pentru a-şi ridica documentele de la oficiul respectiv. În caz contrar, ele vor fi nevoite să întocmească procuri și să le transmită persoanelor împuternicite în Republica Moldova.

 

Ar fi interesant ca autoritățile competente moldovenești să examineze posibilitatea identificării soluțiilor corespunzătoare (transmiterea documentului prin poștă, poșta electronică, etc) în scopul facilitării unor astfel de e-servicii moldovenești pentru cetățenii noștri aflați în străinătate care ar permite excluderea obligativității prezenței personale la ridicarea documentului.

Sursa: Viza.md

Publică un comentariu nou