UE VA ACORDA 2 MILIOANE DE EURO PENTRU A STIMULA REVENIREA TINERILOR ÎN MOLDOVA

28.11.2012
Foto: doxologia.ro

Comisia Europeană va aloca Republicii Moldova 2 milioane de euro în cadrul proiectul de promovare a revenirii temporare sau definitive a tinerilor moldoveni de peste hotare. Proiectul a fost prezentat în cadrul ședinței Comisiei guvernamentale pentru politici de tineret, informează NOI.md.

 

Astfel, în cadrul proiectului, circa 200 de tineri vor avea posibilitatea să se angajeze în sectorul de stat și cel privat, iar alți 600 de tineri vor fi instruiți în domeniul antreprenorial.

 

Prezent la ședința Comisiei, prim-ministrul Vlad Filat a spus că Guvernul va crea condițiile necesare pentru ca tinerii să-și lanseze o afacere sau să fie angajați la lucru acasă, fără ca să trebuiască să plece peste hotare în căutarea unui loc de muncă.

 

„Noi trebuie să avem o monitorizare eficientă, ca să vedem nu doar impactul de moment al acestui nou proiect, dar și efectul său durabil. De aceea, voi solicita instituțiilor statului să ofere tot sprijinul necesar pentru implementarea programului respectiv”, a spus Vlad Filat.

 

În acest context, ministrul Muncii, Protecției Sociale și Familiei, Valentina Buliga, a menționat că obiectivul general al proiectului este de a majora numărul tinerilor angajaţi în cîmpul muncii prin sporirea cu cel puţin 10% a numărului tinerilor absolvenţi angajaţi în primul an după absolvire.

 

Sursa: noi.md
 

Anonymous
mda

"" sporirea cu cel puţin 10% a numărului tinerilor absolvenţi angajaţi în primul an după absolvire ""

cum ? adica anul trecut au fost mai putine locuri la univer,anul acesta le vor intoarce, si banii in buzunar ))))) hai ca facei nishte glume ca nu credeti nici voi in ele

atit timp cit avem bani de limuzine mercedes avem beni de tot

28 Noi 2012- 02:11 după amiază
Anonymous
Niciodata!

Imi fac studiile peste hotare, dar nu ma intorc in Moldova in nici un caz. Sa-mi dea 2 milioane de euro pe luna ca nu revin in tara. Ma deranjeaza nedreptatea, coruptia si multe altele care persista in Moldova.

28 Noi 2012- 12:09 după amiază

Publică un comentariu nou

CAPTCHA
Vă rugăm să răspundeţi la întrebare pentru a evita SPAM-ul
Image CAPTCHA
Enter the characters shown in the image.