10 LUCRURI DIN ISLANDA CARE POT INSPIRA MOLDOVA

26.06.2015
10 lucruri din Islanda care pot inspira Moldova
Foto: stiripozitive.eu

Islanda e o țară extraordinară pentru foarte multe motive și Moldova ar putea fi inspirată de câteva dintre ele. Oricât de multe am avea de învățat de la islandezi, cel mai tare, cred, trebuie să învățăm din modul în care aceștia își iubesc țara și au grijă de ea”, afirmă Daniela Sîrbu, care s-a aflat timp de două luni în Islanda și a reuşit să surprindă 10 lucruri din Islanda care pot inspira Moldova.

 

1. Oamenii

 

Islandezii sunt un popor plin de voie bună și au un umor reprezentativ. Ei nu evită nici o ocazie să râdă pe seama lor și a celor din jur. În aceeași măsură, ei sunt foarte calmi și predispuși la schimbări. Un proverb islandez spune: „Dacă nu-ți place vremea, așteaptă 5 minute”, iar iarna acesta capătă sensuri mult mai drastice. Trăind într-o țară cu o vreme atât de nestatornică, islandezii s-au învățat să se adapteze foarte, foarte repede la orice problemă a vieții.

 

2. Dragostea pentru cărți

 

Islanda, cu o populație cu puțin peste 300.000 de locuitori, are mai mulți scriitori, cărți publicate și cărți citite pe cap de locuitori decât oricare altă țară din lume. Cărțile sunt, de altfel, cel mai popular cadou de Crăciun în Islanda, iar un vechi proverb islandez spune: „Mai bine să umbli desculț decât să nu ai cărți”. Nici nu-i de mirare că Reykjavik, capitala Islandei, a fost declarată Oraș al Literaturii în Patrimoniul UNESCO în 2011, iar un reportaj realizat de BBC spune că 1 din 10 islandezi va publica cel puțin o carte pe parcursul vieții.

 

3. Egalitatea în drepturi

 

Islanda este una dintre cele mai feministe țări din lume. Statul nordic a fost primul care a ales în mod democratic o femeie în calitate de președinte de stat. Vigdis Finnbogadottir a fost aleasă în 1980 și a ocupat funcția de președinte al Islandei până în 1996. Drepturile egale sunt la ele acasă în Islanda, iar discuțiile despre supremația unui sex asupra altuia sunt inexistente. În 2010, în Islanda, a fost votată o lege prin care orice afacere care face profit din nuditatea persoanelor să fie interzisă. Aceasta avea ca țintă închiderea tuturor cluburilor de striptease de pe teritoriul țării. Kolbrún Halldórsdóttir, politicianul care a propus legea respectivă, afirmase: „Nu este acceptabil ca femeile sau oamenii în general să fie un produs de vânzare”.

 

4. Toleranța și egalitatea sexuală

 

Opiniile cu privire la sexualitate și sex sunt extrem de progresiste în Islanda. În fiecare an, în cea de-a doua săptămână a lunii august, este organizată o paradă a gay-lor plină de culoare în centrul capitalie islandeze. În această zi, pe străzile Reykjavikului, are loc o adevărată sărbătoare a toleranței care adună la un loc peste 70.000 de persoane – lesbieni, gay, bisexuali, trasgenderi, prieteni, rude și numeroși vizitatori străini.

 

5. Sportul

 

Islandezii fac mult sport. O fi moștenit deprinderea de la vikingi, nu se știe, cert este că aproape fiecare islandez merge mereu la sală. De asemenea, anual, din anul 1984, în Reykjavik, este organizat un maraton la care participă 10.000 – 15.000 de persoane. Dragostea pentru sport îi face pe islandezi să aibă una dintre cele mai mari speranțe de viață din lume (82 de ani pentru femei și 78 de ani pentru bărbați).

 

6. Energia

 

Aproape toată energia electrică din Islanda este obținută din resurse naturale. Ţara este lider global în ceea ce privește utilizarea energiei din surse regenerabile, iar apele termale asigură 90% din casele islandeze cu încălzire ieftină pe tot parcursul anului.

 

7. Copacii

 

Pentru o perioadă foarte lungă de timp Islanda era cunoscută drept țara fără de copaci. Această lipsă a fost cauzată de vikingi, care la venirea pe insulă au tăiat aproape toți copacii pentru materiale de construcție și lemne de foc. De câțiva ani buni, însă, islandezii au luat atitudine și au ajuns să planteze anual cel mai mare număr de copaci pe cap de locuitor.

 

8. Lipsa de criminalitate

 

Rata criminalității în Islanda este foarte scăzută. Conform Indexului Global al Păcii, Islanda este cea mai pacifistă țară din lume. Acest loc de frunte i-a fost atribuit Islandei, luându-se în calcul lipsa oricăror disensiuni între locuitorii țării, numărul redus de crime violente, instabilitatea politică inexistentă și procentul foarte scăzut al persoanelor din închisori.

 

Drept dovadă este şi contul de Instagram al Departamentului Metropolitan de Poliție din Reykjavik plin cu fotografii simpatice ale colaboratorilor poliției alături de cățeluși și pisicuțe.

 

9. Islandezii își iubesc limba

 

Majoritatea vorbitorilor de limbă islandeză locuiesc în statul nordic. În total, 350.000 de oameni din întreaga lume cunosc această limbă, ceea ce înseamnă că doar 0,004% din populația planetei poate vorbi în islandeză. În aceeași măsură, aproape fiecare persoană din Islanda cunoaște limba engleză și, cel puțin, o altă limbă nordică. În această situație s-ar părea că limba islandeză ar putea dispărea într-un viitor deloc îndepărtat. Și totuși, islandezii își iubesc foarte mult limba. Datorită acestei iubiri, orice islandez se va asigura că nu înțelegi deloc limba islandeză înainte de a începe să vorbească cu tine într-o altă limbă.

 

10. Islanda e cea mai bună țară de pe planetă (pe cap de locuitor)

 

Islandezii știu, fără urmă de îndoială, că trăiesc în cea mai bună țară din lume și nu sunt deloc fericiți dacă îndrăznești să-i contrazici. Pentru a argumenta acest lucru, islandezii aduc în discuție tot felul de studii și articole în care țara lor a fost numită prima „pe cap de locuitor”: „Islanda are cele mai frumoase femei din lume, pe cap de locuitor”; „Islanda are cea mai bună echipă de handbal din lume, pe cap de locuitor”; „Islanda este cea mai sigură țară din lume, pe cap de locuitor”; „Islanda are cei mai puternici bărbați, cei mai fericiți oameni, cele mai curate orașe și cele mai impresionante peisaje” ș.a.

 

Și cum să-i contrazici când țara lor e atât de inimaginabil de frumoasă?
 

Sursa: stiripozitive.eu

Publică un comentariu nou

CAPTCHA
Vă rugăm să răspundeţi la întrebare pentru a evita SPAM-ul
Image CAPTCHA
Enter the characters shown in the image.