57,4 MILIOANE DE EURO DE LA UNIUNEA EUROPEANĂ PENTRU MOLDOVA, ROMÂNIA ŞI UCRAINA

01.12.2011

 

Uniunea Europeană a acordat Moldovei, României şi Ucrainei ajutor financiar nerambursabil în valoare totală de 57,4 milioane de euro pentru realizarea proiectelor în cadrul Programului Operaţional Comun pentru cele trei ţări, preconizat pînă în 2013.

 

Potrivit informației acordate NOI.md de către Ambasada României în Moldova, proiectele pentru implementare au fost aprobate de către Comitetul Comun de Monitorizare, creat anterior de Moldova, România şi Ucraina pentru supravegherea punerii în aplicare a Programului Operaţional Comun UE pentru aceste trei ţări.

 

În special, a fost aprobat spre realizare proiectul de construcţie a magistralei de gaze Ungheni-Iaşi, în valoare de 20,27 milioane de euro, studiul de fezabilitate a proiectului privind interconectarea simultană a sistemelor energetice ale Moldovei şi Ucrainei la ENTSO-E (Reţeaua Europeană a Operatorilor de Transport şi Sistem), cu un buget de 7,07 milioane de euro.

 

În plus, a fost aprobat proiectul pentru prevenirea şi protecţia împotriva inundaţiilor pe cursul superior al rîurilor Siret şi Prut, prin implementarea unui sistem modern de monitorizare cu staţii automatizate. Costul proiectului este de 9,3 milioane de euro.

 

De asemenea, au fost aprobate proiectele privind îmbunătăţirea serviciilor medicale de urgenţă şi reanimare, în valoare de 6,7 milioane de euro, privind inventarierea, evaluarea şi lichidarea surselor de poluare antropogene în regiunea Dunării de Jos, în valoare de 5,84 milioane de euro, un proiect de dezvoltare a infrastructurii transfrontaliere dintre România, Moldova şi Ucraina, cu un buget de 5,22 milioane de euro, precum şi un proiect de îmbunătăţire a cooperării transfrontaliere între România şi Moldova cu privire la costul produselor petroliere şi alimentelor contra sumei de 3 milioane de euro. Termenul de realizare a proiectelor pe termen lung variază între 24 şi 36 de luni. Ţările participante la Program vor asigura cofinanţarea acestora în proporţie de aproximativ 20% din costul total al proiectului.

 

Proiectele în cadrul Programului Operaţional Comun "România, Moldova şi Ucraina" vor fi implementate conform politicii europene de vecinătate, care prevede aplicarea unor măsuri concrete pentru îmbunătăţirea nivelului de trai al cetăţenilor şi dezvoltarea infrastructurii, prin finanţarea unor proiecte în diverse domenii. În general, Comisia Europeană preconizează să ofere pînă în 2013 pentru punerea în aplicare a Programului Operaţional Comun "România, Republica Moldova, Ucraina" granturi în valoare de 126,7 milioane de euro.


Sursa: noi.md

Publică un comentariu nou

CAPTCHA
Vă rugăm să răspundeţi la întrebare pentru a evita SPAM-ul
Image CAPTCHA
Enter the characters shown in the image.