Pe parcursul anului curent Republica Moldova va beneficia de circa 100 milioane de euro din partea Uniunii Europene. Conform planului de investiţii aprobat, din această sumă,circa 75 la sută din fonduri revin Programului bilateral anual Republica Moldova – Uniunea Europeană (RM-UE), iar restul 25% - programelor multinaţionale.
Șeful Delegației Uniunii Europene la Chișinău, ambasadorul, Dirk Schuebel a anunțat că Programul bilateral RM-UE a fost aprobat săptămîna trecută la Bruxelles. Potrivit lui, circa 42,6 milioane de euro vor fi repartizate sectorului energetic, 14.6 mln. euro vor fi oferiți pentru sporirea capacităţilor instituţionaleale Republicii Moldovași realizării programului „Twinning”, circa 12 mln.euro vor fi destinate îmbunătăţirii relaţiilor celor două maluri ale Nistrului, iar alte 10 milioane euro - reformei justiţiei în Moldova.
Şeful Delegaţiei UE la Chişinău a mai menţionat că Uniunea Europeană a decis alocarea a 1,24 miliarde euro Parteneriatului Estic. Acestea vor fi repartizate în perioada anilor 2011-2013.
Pentru anul viitor Uniunea Europeană preconizează alocarea în cadrul programului bilateral Republica Moldova – Uniunea Europeană a 94,2 mln. euro, adică cu peste 15 mln. euro mai mult decît în anul curent. În 2012, cea mai mare parte a fondurilor europene este planificată de a fi direcționată spre implementarea reformei justiției în Moldova.
Sursa: VIZA.md
Publică un comentariu nou