ANUNȚ IMPORTANT PENTRU MOLDOVENII DIN MAREA BRITANIE

10.09.2019

 

 

Cetățenii Republicii Moldova care se află, tranzitează sau doresc să călătorească în Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord urmează să țină cont de următoarele.

 

Începînd cu 9 septembrie 2019, piloții British Airways (BA), constituți în Uniunea Piloților (BALPA) au început o grevă de 48 ore. Astfel, majoritatea zborurilor BA, care decolează din Marea Britanie, în perioada 9 - 10 septembrie 2019, sînt anulate. Atît BA, cît și uniunea piloților BALPA au menționat că sînt dispuși să înceapă negocieri, iar BA, prin intermediul media, a solicitat pasagerilor să-și verifice statutul orarelor de călătorie și să nu se deplaseze la aeroporturi dacă zborurile apar ca fiind anulate.

 

BA va oferi pasagerilor aranjamente alternative, respectiv reprogramarea zborurilor sau returnarea contravalorii biletelor de avion. Pentru asistență, BA a operaționalizat numerele de telefon: 0800 727 800 (din Regatul Unit) și +442032500145 (din afara Regatului Unit). Cetățenii Republicii Moldova pot solicita asistenţă consulară la numerele de telefon ale Ambasadei Republicii Moldova în Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord.

Publică un comentariu nou

CAPTCHA
Vă rugăm să răspundeţi la întrebare pentru a evita SPAM-ul
Image CAPTCHA
Enter the characters shown in the image.