BERD VA CONTINUA SĂ SUSŢINĂ MOLDOVA ŞI ÎI VA ALOCA CREDITE ÎN MĂRIME DE 100 DE MILIOANE DE EURO

07.07.2011

Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (BERD) este dispusă să susţină Republica Moldova în continuare şi în anul 2011 va aloca republicii credite în mărime de 100 de milioane de euro pentru realizarea proiectelor investiţionale. Potrivit serviciului de presă al Guvernului Moldovei, despre aceasta a anunţat directorul regional al BERD pentru Moldova, Caucaz şi Belarus, Paul Henri Forestier, în cadrul discuţiilor cu prim-ministrul Moldovei, Vladimir Filat. La întrevederea cu delegaţia BERD, au mai participat ministrul Finanţelor, Veaceslav Negruţa, şi viceministrul Economiei, Ilarion Popa.

 

Principalele subiecte ale discuţiei au vizat stadiul actual de dezvoltare a cooperării bilaterale şi perspectivele pentru perioada următoare. În particular, s-a vorbit despre participarea Republicii Moldova la majorarea capitalului BERD, extinderea activităţii BERD şi planurile BERD pentru Moldova pe termen mediu. Directorul Departamentului Comunicare BERD, Jonathan Charles, a informat că BERD este în proces de extindere a activităţii sale investiţionale care, pe parcursul anului curent, va cuprinde şi statele din Orientul Mijlociu şi Africa de Nord.

 

La rîndul său, Vladimir Filat a optat pentru extinderea cooperării bilaterale în domeniul energetic, în contextul realizării obiectivului Guvernului privind asigurarea securităţii energetice a statului, dar şi pentru dinamizarea implementării proiectelor ce ţin de dezvoltarea infrastructurii drumurilor şi transporturilor. Prim-ministrul a declarat, de asemenea, că Guvernul Moldovei va lua parte la preconizata majorare a capitalului statutar al Băncii Europene pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare, pentru a-şi păstra cota de participare la nivelul actual, ceea ce va permite Moldovei să beneficieze în continuare de asistenţa financiară a BERD la realizarea proiectelor de infrastructură în domeniile prioritare.

 


Sursa: noi.md