CANION ÎN MOLDOVA -MONUMENTUL NATURAL "CHEILE BUTEŞTI"

06.11.2011

Nu departe de satul Buteşti, r-nul Glodeni, rîuleţul Camenca a săpat un pitoresc canion în recifii calcaroşi din zona Prutului. Aici s-a format o peşteră naturală, care a fost locuită din cele mai străvechi timpuri. Primele aşezări umane de aici sunt de cca 300 mii ani.

 

Reciful format cu aceeaşi denumire ca şi localitatea atinge dimensiuni impunătoare peste 2 km în lungime şi 125 m în lăţime – şi este înconjurat din două părţi de apele rîuleţului Camenca. Corpul recifului este străpuns de numeroase grote şi peşteri mai mari şi mai mici, care au ţinut de adăpost pentru diferite animale din era glaciară şi pentru oameni în perioada preistorică.

 

În peşterile recifului s-au găsit oase fosilizate de urşi de cavernă, lei, rinoceri, mamuţi, zimbri etc. În una dintre peşteri s-au descoperit urmele unei locuinţe umane din paleolitic, mezolitic.  În straturile peşterii la o adîncime mai mare de 5 m, s-au găsit rămăşiţe pietrificate ale animalelor şi instrumente de lucru din piatră.

 

O legendă ce circulă prin zonă este legată de stînca din Buteşti, ce are ca protagonist pe fratele regelui Lituaniei, Swidrighelo, care s-a refugiat în grotele acestei stânci, fiind urmărit de rivalii săi la tron. Găsit de o fată de ţăran care-şi păştea oile în jurul recifului, fratele regelui Lituaniei a fost salvat de aceasta şi de tatăl ei, un ţăran, în a cărui casă ar fi înnoptat doi soli care aveau misiunea de al nimici pe Swidrighelo.

 

Casa ţăranului a ars în noaptea cu pricina, scăpând toţi în afară de cei doi soli. Swidrighelo plecat în ţara sa de origine nu a uitat de salvatorii săi, fata de ţăran a fost luată la curtea domnească în Lituania, iar ţăranul Neagu a devenit cel mai înstărit crescător de oi din regiune.

 

 

Sursa: Viza.md

Publică un comentariu nou

CAPTCHA
Vă rugăm să răspundeţi la întrebare pentru a evita SPAM-ul
Image CAPTCHA
Enter the characters shown in the image.