CONGRESUL I-A ORDONAT LUI OBAMA SĂ PĂRĂSEASCĂ LIBIA ÎN DECURS DE TREI ZILE

16.06.2011

Washington, 16 iunie („Novîi Reghion”, Alexei Usov) – Senatorii republicani din Congresul SUA i-au înaintat lui Obama un ultimatum: pînă la finele săptămînii operaţiunea militară în Libia trebuie să fie încheiată. În caz contrar, acţiunile preşedintelui SUA vor fi declarate ilegale. Acest pas neaşteptat al congresmenilor nu se explică prin umanism – ramurile puterii americane pur şi simplu nu au s-au înţeles în privinţa atribuţiilor militare, redistribuite după războiul din Vietnam. Ca răspuns la acest gest al congresmenilor, Administraţia prezidenţială a declarat că Obama are dreptul de a lua decizii cu privire la participarea în războiul din Libia şi fără aprobarea membrilor Congresului, iar operaţiunea în Libia nu este o acţiune militară.

 

Majoritatea republicană din Camera Reprezentanţilor a Congresului SUA i-a cerut în mod ultimativ lui Barack Obama să încheie participarea americanilor în operaţiunile din Libia pînă la finele săptămînii. Preşedintele Camerei Reprezentanţilor John A. Boehner a avertizat că pentru continuarea operaţiunii Barack Obama trebuie să primească pînă duminică aprobarea Congresului. În cazul în care legislatorii nu vor aproba continuarea operaţiunilor, acţiunile preşedintelui SUA vor fi declarate ilegale.

 

Luînd decizia de a participa la operaţiunile NATO în Libia, Barack Obama a informat oficial Congresul despre decizia sa. În versiunea Administraţiei lui Obama, participarea forţelor americane la operaţiunea „Zorii Odiseei” ("Odyssey Dawn") se limitează doar la îndeplinirea funcţiilor auxiliare şi nu reprezintă, de fapt, acţiuni militare. Cu toate acestea, Congresul SUA a considerat participarea la operaţiunile din Libia drept declaraţie de război şi a refuzat să aprobe acţiunile preşedintelui. Iritarea legislatorilor a fost provocată şi de poziţia Departamentului de Justiţie al SUA, care nu a reuşit să găsească temeiuri juridice pentru a explica decizia lui Barack Obama.

 

Duminica viitoare va expira perioada de 90 zile din momentul cînd Congresul a primit o notificare de la preşedintele SUA despre începutul acţiunilor militare. În acest context, în scrisoarea adresată preşedintelui purtătorul de cuvînt al Camerei inferioare a reamintit că aceasta acordă legislatorilor dreptul de a solicita încetarea imediată a participării SUA la campania militară din Libia. John A. Boehner a avertizat că preşedintele este obligat pînă vineri să prezinte „temeiuri juridice pentru a continua operaţiunile militare din Libia”. În caz contrar, legislatorii vor apela la instanţele de judecată pentru a recunoaşte acţiunile preşedintelui drept ilegale.

 


Sursa: Новый регион