CONSULUL RM LA ODESA, BĂNUIT CĂ A LUAT MITĂ DE 100 DE EURO, PLEDEAZĂ NEVINOVAT

09.04.2019

 

 

Consulul Republicii Moldova la Odesa, Sergiu Șeptelici, care este bănuit că ar fi luat mită de 100 de euro pentru perfectarea vizei moldovenești unui cetățean egiptean, afirmă că nu este vinovat și bănuiește că ar fi voba despre niște reglări de conturi.

 

Reprezentantul diplomatic reținut săptămîna trecută la Odesa a fost văzut ieri, 8 aprilie, în timp ce venea la Procuratura Anticorupție însoțit de doi avocați pentru a fi audiat, scrie anticorupție.md.

 

Aurel Colenco, unul dintre avocații consulului, a declarat că clientul său a procedat conform legii întrucît solicitarea pentru viză a fost depusă electronic și a fost imposibil să comită ilegalități. De asemenea, avocații au precizat pentru anticorupție.md că partea vătămată este originară din Egipt și a investit peste 375.000 de lei într-o afacere la Ceadîr-Lunga. Aceștia au mai declarat că cetățeanul egiptean a anexat la cererea de solicitare a vizei o invitație confirmată de Ministerul Afacerilor Interne verificată de Serviciul de Informații și Securitate, polița de asigurare de 30.000 de lei, precum și un acord de ședere provizorie eliberat de către Biroul de Migrație și Azil.

Publică un comentariu nou

CAPTCHA
Vă rugăm să răspundeţi la întrebare pentru a evita SPAM-ul
Image CAPTCHA
Enter the characters shown in the image.