DIN 1 APRILIE, UTILIZATORII TELEFONIEI FIXE FORMEAZĂ NOUĂ CIFRE ÎN LOC DE ŞASE

02.04.2012
Foto: noi.md

Din 1 aprilie, anul curent, utilizatorii de telefonie fixă au început să formeze nouă cifre în loc de şase. Astfel, utilizatorii telefoanelor fixe apelează numerele prin formarea a 9 cifre (prefixul naţional „0” + codul zonei geografice + numărul de abonat) şi nu prin formarea a 5 sau 6 cifre, ca în prezent.

 

Noul format de apelare a numerelor telefonice este numit, în limbaj tehnic, de tip „închis”. Acesta va permite acordarea mai multor numere de telefon, deoarece, în afară de şirul de numere cu prefixul geografic “2”, va fi introdus şirul numeric “3”.


Formatul „închis” de apelare a numerelor de abonat pentru telefonia fixă este similar formatului de 9 cifre, care se utilizează, în prezent, pentru apelarea numerelor de telefonie mobilă. De exemplu, chişinăuienii, pentru apelarea numerelor de telefonie fixă cu destinaţia Chişinău, vor forma „0+22+numărul de abonat din 6 cifre”, iar locuitorii din raioane, pentru apelarea numerelor din localitatea sa şi alte localităţii din aceste raioane, vor forma „0+XXX (codul geografic al zonei)+numărul de abonat din 5 cifre”.


Pentru ca abonaţii să se deprindă cu noul format, Agenţia Naţională pentru Reglementare în Comunicaţii Electronice şi Tehnologia Informaţiei a stabilit o perioadă de tranziţie care va dura de la 1 aprilie pînă la 30 iunie 2012, în care abonaţii vor avea posibilitatea să utilizeze, în paralel, atît formatul nou, cît şi cel vechi de apelare a numerelor.

 

Sursa: noi.md

Publică un comentariu nou

CAPTCHA
Vă rugăm să răspundeţi la întrebare pentru a evita SPAM-ul
Image CAPTCHA
Enter the characters shown in the image.