Ani de-a rândul unele dintre statele din zona euro au mers pe deficite bugetare imense, au acumulat datorii publice uriaşe, ori au înregistrat creşteri spectaculoase şi nesănătoase a sistemelor bancare, se menţionează într-un articol publicat de Money.ro.

Criza din 2008, urmarea firească a anilor de politici monetare ultralaxe şi de expansiune a creditului, nu a făcut decât să arate întregii lumi magnitudinea problemelor.

Cu toată opoziţia Comisiei Europene şi a ţărilor PIIGS, care vorbesc despre o vendetă împotriva euro, problemele economice şi fiscale sunt reale şi sunt semnalate ca atare. Lumea nu mai are încredere în moneda euro pentru că a mai rămas doar Germania să ţină în viaţă tot sistemul.

Încă de la startul zonei euro în 1999 câteva ţări au pornit foarte îndatorate: Italia (118% din PIB) şi Belgia (117,5% din PIB). Grecia avea o datorie publică de 103,4% din PIB în momentul în care a intrat în Eurozonă în 2001, asta potrivit datelor oficiale, care au fost măsluite în mai multe rânduri.

Euro urma să asigure convergenţa pentru ţările care o utilizează, însă doar câteva au profitat de pe urma monedei, pentru că politicile monetare nu au putut să ajute la fel de bine pe toată lumea, cum nici valoarea monedei nu a fost benefică tuturor. Economia Portugaliei, spre exemplu, a încetinit considerabil în anii de la adoptarea euro în 1999. Ţara şi-a pierdut competivitatea, iar o parte din această problemă derivă din fixarea cursului de schimb. Şi Italia a înregistrat rate de creştere a PIB slabe începând cu 1999 şi este de aşteptat ca economia să evolueze prost şi în continuare.

Grecia, Irlanda şi, într-o oarecare măsură, Spania au crescut puternic, fiecare din motive diferite. În Spania a fost sectorul construcţiilor cu bula imobiliară/ipotecară aferentă, în Grecia au fost investiţiile de la bugetul de stat în proiecte de infrastructură şi creşterea puternică a consumului, iar în Irlanda au fost bula imobiliară/ipotecară şi investiţiile străine a marilor corporaţii. Toate cheltuielile/investiţiile au fost finanţate la dobânzi foarte mici, graţie asocierii monedei euro cu Germania.

Mulţi se întreabă dacă proiectul european, în forma actuală, este viabil, se spune în sursa citată. Primii care se întreabă sunt nemţii. O mare parte a populaţiei este indignată de faptul că trebuie să suporte excesele colegilor de Uniune din sud, după principiul “neamţul strânge cureaua şi grecul leneveşte”.

Însă Germania ar avea imens de pierdut dacă experimentul monedei unice ar ajunge la sfârşit. Datele Eurostat arată că Germania avea un excedent comercial de 40,3 miliarde de euro în 1999 cu ţările UE. În 2007, excedentul a ajuns la 126,5 miliarde euro, înainte să scadă la 109 miliarde ăn 2008 pe fondul încetinirii economiei mondiale. Doar Olanda depăşeşte Germania în acest clasament, cu 152 miliarde de euro excedent în 2008, însă ţara are un oarecare statut de paradis fiscal.

Germania vrea să aibă politici nemţeşti în toate ţările euro. Aşa că o soluţie ar fi ca această uniune monetară să fie şi una fiscală, după cum spune preşedintele Băncii Centrale Europene Jean-Claude Trichet. Un minister de finanţe european. Adică centralizare puternică şi bugete controlate de puternica Germanie. Adică reducerea substanţială a suveranităţii statelor Eurozonei.

Altă soluţie ar fi ca datoria ţărilor cu probleme să fie naţionalizată în întregime de către nemţi, olandezi şi (poate) francezi. Cam cum se întâmplă cu Grecia acum. Pentru a pune cele 1.300 miliarde euro necesare finanţării ţărilor PIIGS în următorii trei ani, BCE trebuie să pornească tiparniţa în stilul Fed. Dar asta nu e cu adevărat o soluţie.

Citeşte articolul integral

Sursa: Money.ro