FAMILIA REGALĂ A ROMÂNIEI ALĂTURI DE PROTESTATARI

24.01.2012
Foto: catchy.ro

Familia Regală a României a rupt tăcerea, după 10 zile de proteste în care nu şi-a exprimat deloc părerea, şi a declarat duminică, printr-un comunicat de presă publicat pe site-ul familiei regale, apropierea şi susţinerea românilor nemulţumiţi şi care şi-au pierdut încrederea în clasa politică.


În comunicatul de presă, Regele Mihai şi Principesa Margareta anunţă că urmăresc cu îngrijorare evenimentele din ţară ”Familia Regala ştie că tot mai mulţi români îşi exprimă cu tărie convingerile şi nemulţumirea, de mai multe zile, în oraşele ţării şi în străinătate. Povara cetăţenilor este din ce în ce mai apăsătoare. Clasa politică a ţării are datoria de a da răspunsurile pe care oamenii, pe drept cuvînt, le aşteaptă”, aşa începe comunicatul de presa.


În document, Familia Regală mai transmite că urmăreşte cu profundă îngrijorare evenimentele, că este alături ”sufleteşte” de protestatari şi ”ceartă” de cîteva ori întreaga clasă politică. “Romanii şi-au pierdut încrederea. Ei cer astăzi politicienilor un comportament public rupt complet şi definitiv de năravurile trecutului. Întreaga Familie Regală este alături sufleteşte de toţi cei care au în aceste momente nevoie de încurajare şi solidaritate”, se arată în comunicat.


Documentul face referire şi la discursul regelui Mihai în Parlament, în cursul căruia a spus că “cinismul, interesul îngust şi laşitatea nu trebuie sa ne ocupe viața. România a mers mai departe prin idealurile marilor oameni ai istoriei noastre, servite responsabil şi generos”. Aceste cuvinte au fost adresate tuturor celor care au puterea de a schimba ceva în România.


De asemenea, familia regala subliniază ca înţelege că romanii şi-au pierdut încrederea în politicieni şi îşi reafirmă angajamentul faţă de promovarea şi apărarea intereselor României. “Fără nici o îndoială, criza economica mondiala afectează România. Dar este, totodată, evident ca protestele din ţara noastră merg mult mai departe decît atît: românii îşi exprimă frustrarea faţă de politicieni care nu au privit niciodată dincolo de îngustele lor interese, care au fost mai mult ocupaţi cu mici dispute personale decît cu buna administrare a ţării”.


“Regele şi Principesa Moştenitoare urmăresc evenimentele cu profundă îngrijorare şi rămîn hotărâţi să facă tot ce este în puterea lor pentru a apăra şi promova interesele României, fără să favorizeze nici o formaţiune politică. Aceasta a fost datoria Coroanei Române, în fiecare generaţie, şi va rămîne astfel în viitor”, se încheie comunicatul.


Sursa: cluj-am.ro
 

Publică un comentariu nou

CAPTCHA
Vă rugăm să răspundeţi la întrebare pentru a evita SPAM-ul
Image CAPTCHA
Enter the characters shown in the image.