(FOTO) UNIVERSITATEA STANFORD, CEA MAI PREFERATĂ DE STUDENȚI ȘI PĂRINȚI

19.03.2015
Universitatea Stanford, cea mai preferată de studenți și părinți
Foto: huffingtonpost.com

Universitatea Stanford rămâne al treilea an consecutiv pe primul loc în topul celor mai preferate universități atât de studenți cât și de părinți. Universitatea Harvard se află pe locul doi în ambele liste. Cel puțin asta arată un clasament realizat de compania Princeton Review, transmite Agora cu referire la Huffington Post.


Princeton Review elaborează anual un clasament al „universităților de vis” pentru părinți și studenți, dacă prețul și condițiile de admitere nu ar fi o problemă.


Potrivit studiului, majoritatea adolescenților consideră că procesul de admitere la universitate este unul stresant. 73 la sută din elevi și părinți au declarat că au avut un nivel „ridicat” sau „foarte ridicat” de stres în perioada admiterii la o instituție de învățământ. Cel mai frecvent sfat pe care l-au dat respondenții elevilor care vor să aplice anul viitor la o universitate este „Începeți cât mai devreme”.


Universitățile preferate de studenți


10. University of Pennsylvania ($40,594 pe an)


9. Cornell University ($43,416 pe an)


8. Princeton University ($41,820 pe an)


7. Massachusetts Institute of Technology ($44,720 pe an)


6. Yale University ($44,000 pe an)

 

5. University of California-Los Angeles ($11,220 - rezidenții statului, $34,098 - rezidenții din afara statului)


4. Columbia University ($46,846 pe an)


3. New York University ($43,746 pe an)


2. Harvard College ($40,418 pe an)


1. Stanford University ($44,184 pe an)


Universitățile preferate de părinți pentru copiii săi

 

10. University of California-Los Angeles ($11,220 - rezidenții statului, $34,098 - rezidenții din afara statului)


9. University of Notre Dame ($45,730 pe an)


8. University of Michigan-Ann Arbor ($21,422 pe an)


7. Columbia University ($46,846 pe an)


6. New York University ($43,746 pe an)


5. Massachusetts Institute of Technology ($44,720 pe an)


4. Yale University ($44,000 pe an)


3. Princeton University ($41,820 pe an)


2. Harvard College ($40,418 pe an)


1. Stanford University ($44,184 pe an)


 

Publică un comentariu nou

CAPTCHA
Vă rugăm să răspundeţi la întrebare pentru a evita SPAM-ul
Image CAPTCHA
Enter the characters shown in the image.