GREEN CARDURI SUSPENDATE PENTRU 19 STATE. CE ÎNSEAMNĂ ASTA PENTRU MOLDOVA?

05.12.2025

 

 

Administrația Trump a suspendat procesarea tuturor cererilor de imigrare depuse de persoane din 19 țări non-europene, măsură ce vizează inclusiv green cardurile și naturalizările, transmite Reuters.

 

Autoritățile americane invocă motive de securitate națională și protejarea siguranței publice, informează Noi.md cu referire la Deschide.

 

Decizia se aplică exclusiv imigranților proveniți din state care erau deja incluse într-o interdicție parțială de călătorie în iunie. Printre țările supuse celor mai dure măsuri se numără Afganistan, Iran, Somalia, Yemen, Libia, Sudan, Eritreea, Haiti, Birmania, Ciad și Republica Congo. De asemenea, restricțiile afectează și cetățenii din Burundi, Cuba, Laos, Sierra Leone, Togo, Turkmenistan și Venezuela.

Memorandumul oficial justifică politica prin atacul recent asupra membrilor Gărzii Naționale din Washington, în urma căruia un militar a fost ucis, iar altul grav rănit. Suspectul este un cetățean afgan. Documentul stipulează că toate dosarele în așteptare ale imigranților din țările vizate vor fi supuse unei „reexaminări aprofundate”, care poate include interviuri suplimentare pentru evaluarea riscurilor de securitate.

 

De menționat că Republica Moldova nu se regăsește pe lista statelor afectate. Pentru cetățenii Republicii Moldova, procedurile de viză, imigrare și naturalizare continuă în regim obișnuit, nefiind influențate de noua politică americană.

Publică un comentariu nou

CAPTCHA
Vă rugăm să răspundeţi la întrebare pentru a evita SPAM-ul
Image CAPTCHA
Enter the characters shown in the image.