Pe teritoriul fostei Uzine de tractoare "Tracom" din Chişinău va fi creat parcul industrial omonim, care preconizează să atragă investiţii în valoare de circa 50 milioane de euro. Decizia în cauză privind crearea parcului a fost luată astăzi de Guvern, care a aprobat Hotărîrea „Cu privire la acordarea titlului de Parc Industrial SA „Tracom””. Potrivit documentului, întreprinderii SA ”Tracom” îi va fi transmis în folosinţă gratuită pentru o perioadă de 30 de ani un teren cu suprafaţa de 32,26 ha. SA "Tracom" va fi administrator al parcului industrial. Viceprim-ministrul, ministrul Economiei al Republicii Moldova, Valeriu Lazăr, a reamintit că pe 13 mai acţionarii SA "Tracom" au decis crearea pe teritoriul fostei Uzine de tractoare din Chişinău a parcului industrial „Tracom”. Decizia a fost luată în baza unui studiu de fezabilitate, care prevede păstrarea platformei industriale şi dezvoltarea producerii ce va permite fabricarea mărfurilor cu valoare adăugată înaltă.
Crearea parcului industrial, urmăreşte atît scopul de a revitaliza activitatea de producere a întreprinderilor existente, cît şi de a impulsiona atragerea noilor rezidenţi în parcul industrial, cu investiţii destinate implementării tehnologiilor noi şi a utilajului, modernizării infrastructurii de producere şi tehnologice existente. Printre principalele argumente în favoarea creării pe teritoriul SA "Tracom" a parcului industrial au fost enumerate următoarele: utilizarea extrem de ineficientă a activelor întreprinderilor, gradul înalt (80%) de uzură fizică şi morală a echipamentelor, viabilitatea scăzută şi riscurile ridicate de faliment pentru companii care operează în prezent pe teritoriul SA "Tracom", precum şi datoriile acumulate de peste 12,8 milioane de lei. Se preconizează că în parcul industrial "Tracom" vor opera întreprinderi constructoare de maşini, în domeniile industriei electronice, tehnologiilor informaţionale, care vor fabrica produse cu valoare adăugată ridicată.
Valeriu Lazăr a declarat că platforma industrială a SA "Tracom" are un mare potenţial de dezvoltare. Potrivit lui, în parcul industrial "Tracom" se preconizează atragerea investiţiilor de circa 50 de milioane de euro, dintre care 1 milion de euro va fi investit în dezvoltarea infrastructurii. Potrivit prognozelor experţilor, impactul economic direct al creării parcului industrial "Tracom" pentru o perioadă de 30 ani va constitui 708 milioane de euro. Această sumă include volumul prognozat al veniturilor din vînzări (391 de milioane de euro), crearea a cel puţin 1000 de locuri de muncă şi remunerarea muncii angajaţilor (149 de milioane de euro), plata taxelor şi impozitelor la buget (117 milioane de euro) şi alte venituri din activităţile administratorului şi rezidenţilor parcului.
Sursa: noi.md