KAZAHSTANUL I-A PROPUS ONU SĂ PARTICIPE LA INVESTIGAREA DEZORDINILOR ÎN MASĂ

23.12.2011
Foto:  kursiv.kz

Procurorul General din Kazahstan, Ashat Daulbaev a invitat experţii ONU să participe la investigarea dezordinilor în masă din oraşul Janaozen, regiunea Mangistau, de la mijlocul lunii decembrie, anunţat joi serviciul de presă al Procuraturii Generale a Kazahstanului.


În rezultatul dezordinilor în masă, ce au avut loc la 16 decembrie în oraşul Janaozen, 15 persoane şi-au pierdut viaţa, alte zeci de persoane fiind rănite. În oraş au fost incendiate zeci de edificii, nimicit patrimoniul persoanelor fizice şi juridice.


Serviciul special al Procuraturii a început ancheta în vederea determinări legitimităţii folosirii de către oamenii legii a armelor contra instigatorilor dezordinilor în masă.


Instituţia informează despre o întrunire, desfăşurată joi, 22 decembrie, dintre Procurorul General Dualbaev şi reprezentantul regional al direcţiei superioare al comisarului ONU pentru Drepturile Omului în Asia Centrală, Armen Arutiunean.


La cîteva zile după 16 decembrie, în piaţa din faţa akimatului din Aktau (centru administrativ al regiunii Manghistaus) au ieşit între 100 şi 400 de persoane, printre care se aflau colaboratori ai sferei petroliere, concediaţi. Aceştia ţineau în mîini pancarte cu lozinci precum: „Nu represiunilor!” sau „Nu sîntem jefuitori!” Poliţia nu a-i împiedicat pe participanţii la acţiune să protesteze în acest fel.


Dezordinile au fost precedate de o grevă a angajaţilor companiilor petroliere, ce a durat mai multe luni, aceştia fiind nemulţumiţi de mărimea salariilor. Instanţa de judecată a calificat această grevă ca fiind ilegală, iar participanţii la ea au fost concediaţi.


Sursa: ria.ru

Publică un comentariu nou

CAPTCHA
Vă rugăm să răspundeţi la întrebare pentru a evita SPAM-ul
Image CAPTCHA
Enter the characters shown in the image.