LA CHIŞINĂU S-A PUS ÎN DISCUŢIE REFORMA ÎNVĂŢĂMÎNTULUI PROFESIONAL MOLDOVENESC

02.10.2011

Experţi internaţionali, reprezentanţi ai instituţiilor de învăţămînt profesional şi ai mediului de afaceri s-au reunit la finele săptămînii curente la Chişinău în cadrul unei conferinţei naţionale cu scopul de a elabora soluţii în vederea dezvoltării şi modernizării învăţămîntului profesional în Republica Moldova. Pe parcursul a două zile, specialiştii au căutat soluţii în vederea reformării sistemului de învăţămînt profesional, iar recomandările formulate urmează a fi prezentate Guvernului spre examinare.

 

Potrivit ministrului Educaţiei, Mihail Şleahtiţchi, luînd în consideraţie necesităţile sectorului real al economiei, sistemul de învăţămînt profesional trebuie reformat şi ajustat la standardele europene. „Pentru aceasta avem nevoie de un parteneriat public-privat foarte strîns între Ministerul Educaţiei, Camera de Comerţ şi Industrie şi agenţii economici, iar întreprinzătorii trebuie interesaţi să investească sume mari de bani în instruirea specialiştilor”, a spus Şleahtiţchi.

 

La rîndul său, preşedintele Camerei de Comerţ şi Industrie a Moldovei, Gheorghe Cucu, a menţionat că una dintre principalele probleme, cu care se confruntă sectorul real al economiei, este lipsa cadrelor calificate. „CCI a studiat experienţa internaţională în domeniu, în special, pe cea a Germaniei, şi a venit cu iniţiativa de a implementa în Republica Moldova unele elemente ale sistemului dual de instruire, în care este implicat activ şi sectorul privat”, a spus Cucu.

 

Sistemul dual german prevede implicarea activă a camerelor de comerţ şi a agenţilor economici, alături de şcolile profesionale, în procesul de instruire, şi este implementat cu succes în multe ţări europene, printre care Germania, Elveţia, Austria, Olanda, Croaţia, Cehia, Franţa, Portugalia şi Finlanda. În acest sistem, Camerele de Comerţ au rolul să asigure legătura dintre economie şi sectorul public, iar, în dependenţă de cererea de pe piaţa forţei de muncă, instituţiilor de învăţămînt le revine rolul de pregătire a cadrelor pentru profesiile solicitate.

 

Conferinţa „Perfecţionarea învăţămîntului profesional bazat pe parteneriatul public-privat şi standardele naţionale de calificare” a fost organizată de Camera de Comerţ şi Industrie, în cooperare cu Ministerul Educaţiei al Republicii Moldova şi cu suportul Asociaţiei Germane pentru Cooperare Internaţională (GIZ), în cadrul proiectului „Calificarea maiştrilor de instruire profesională pentru întreprinderi”.

 

Sursa: noi.md

Publică un comentariu nou

CAPTCHA
Vă rugăm să răspundeţi la întrebare pentru a evita SPAM-ul
Image CAPTCHA
Enter the characters shown in the image.