LA CHIŞINĂU VA AVEA LOC FORUMUL MOLDO-GERMAN DE FINANŢARE A ÎNTREPRINDERILOR MICI ŞI MIJLOCII

24.10.2011

Pe 25 octombrie la Chişinău se va desfăşura cea de-a doua ediţie a Forumului moldo-german de finanţare a întreprinderilor mici şi mijlocii. La deschiderea evenimentului vor participa Ambasadorul Germaniei în Moldova Berthold Johannes, reprezentanţii Ministerului Finanţelor al Germaniei, viceministrul Economiei al R. Moldova, Octavian Calmîc.

 

 

Forumul în domeniul finanţării întreprinderilor mici şi mijlocii este organizat în cadrul programului „Transform” al Ministerului Federal pentru Finanţe al Germaniei, cu participarea Băncii de Dezvoltare KfW şi Institutului de Dezvoltare şi Iniţiative Sociale „Viitorul“ din Moldova.

 

Evenimentul se concentrează pe schimbul de experienţă şi pe discuţii despre cerinţele ce ţin de finanţarea întreprinderilor mici şi mijlocii, dar şi pe oferta băncilor şi a altor instituţii de finanţare din Germania şi Moldova. Economia germană este marcată de întreprinderile mici şi mijlocii, care contribuie considerabil la dezvoltarea dinamică şi inovativă a economiei şi la stabilitatea socială a ţării.

 

Reieşind din aceasta, vor fi discutate şi concretizate posibilităţile de susţinere a sectorului financiar al Moldovei, în special, de furnizare a produselor financiare pentru întreprinderile mici şi mijlocii.

 

Sursa: noi.md

Publică un comentariu nou

CAPTCHA
Vă rugăm să răspundeţi la întrebare pentru a evita SPAM-ul
Image CAPTCHA
Enter the characters shown in the image.