MINISTRUL AFACERILOR EXTERNE AL UCRAINEI VA DISCUTA CU AUTORITĂŢILE MOLDOVEI FINALIZAREA PROCESULUI DE DEMARCARE A HOTARULUI COMUN

06.07.2011

Ministrul Afacerilor Externe al Ucrainei, Konstantin Grişcenko, va efectua pe 7 iulie 2011 o vizită la Chişinău. Potrivit unui comunicat al Ambasadei Ucrainei la Chişinău, în cadrul vizitei, Konstantin Grişcenko va avea întrevederi cu preşedintele interimar al Republicii Moldova, preşedintele Parlamentului, Marian Lupu, premierul Vladimir Filat, vice-premierul, ministrul Afacerilor Externe şi Integrării Europene, Iurie Leancă, liderul Partidului Liberal, Mihai Ghimpu, preşedintele Partidului Comuniştilor din Republica Moldova, Vladimir Voronin.

 

În cadrul discuţiilor, o atenţie deosebită va fi acordată problemelor curente privind reglementarea diferendului transnistrean în baza principiului de suveranitate şi integritate teritorială a Republicii Moldova, cu respectarea intereselor locuitorilor din regiunea transnistreană. Reiterînd interesul Ucrainei de a dezvolta colaborarea cu Moldova pe dimensiunea cultural-umanitară, inclusiv în domeniul asigurării drepturilor minorităţilor naţionale, ministrul Afacerilor Externe al Ucrainei se va întîlni cu reprezentanţii comunităţii ucrainene din Moldova. De asemenea, şeful diplomaţiei de la Kiev se va deplasa la Bender, unde va avea o întrevedere cu conducerea regiunii transnistrene a Republicii Moldova şi cu reprezentanţii comunităţii ucrainene.

 


Sursa: noi.md