MOLDOVA ŞI AUSTRIA VOR IMPULSIONA COLABORAREA

20.10.2011

Ministrul Agriculturii şi Industriei Alimentare al Republicii Moldova, Vasile Bumacov, şi ministrul federal al agriculturii, pădurilor, mediului şi managementului apelor al Austriei, Nikolaus Berlakovich, au semnat Memorandumul de înţelegere privind cooperarea în domeniul agriculturii. Potrivit surselor din cadrul Ministerului Agriculturii şi Industriei Alimentare al R. Moldova, documentul prevede impulsionarea colaborării în domeniile procesării laptelui, biotehnologiilor, tehnologiilor frigorifice, prelucrării fructelor şi legumelor, producerii materialului semincer, promovării comerţului cu produse agroalimentare. În cadrul întrevederii au fost discutate oportunităţile de cooperare, posibilităţile de preluare a experienţei austriece în domeniile dezvoltării rurale, serviciilor de extensiune, controlului calităţii şi a siguranţei alimentare, organizării şi funcţionării pieţelor agroalimentare. Potrivit datelor Ministerului Agriculturii şi Industriei Alimentare al Republicii Moldova, în ianuarie-august 2011, volumul comerţului bilateral cu produse agroalimentare a constituit 6,7 milioane de dolari SUA, fiind în creştere cu 2,6 milioane de dolari (63,4%) faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut.


Sursa: noi.md

Publică un comentariu nou

CAPTCHA
Vă rugăm să răspundeţi la întrebare pentru a evita SPAM-ul
Image CAPTCHA
Enter the characters shown in the image.