MOLDOVA A PARTICIPAT LA REUNIUNEA EXTINSĂ A MINIŞTRILOR DE EXTERNE AI GRUPULUI VIŞEGRAD LA BRATISLAVA

12.03.2011

În perioada 3-4 martie 2011 Viceprim-ministrul, Ministrul Afacerilor Externe şi Integrării Europene Iurie Leancă şi Viceministrul Afacerilor Externe şi Integrării Europene Natalia Gherman au reprezentat Republica Moldova la Reuniunea Extinsă a Miniştrilor de Externe ai Grupului Vişegrad, organizată la Bratislava de preşedinţia slovacă.

Potrivit serviciului de presă al ministerului, discuţiile în cadrul reuniunii s-au axat pe evaluarea Politicii Europene de Vecinătate, ţinînd cont de lansarea pe parcursul anului trecut a procesului de revizuire a Parteneriatului Estic. În Declaraţia comună a Miniştrilor de externe ai Grupului Vişegrad şi Germaniei, semnată la sfîrşitul evenimentului, a fost reflectată recunoaşterea aspiraţiilor europene a statelor Parteneriatului Estic, precum şi a fost confirmat principiul abordării diferenţiate şi bazate pe performanţele fiecărei ţări.

Pe parcursul reuniunii Ministrul Iurie Leancă a avut o întrevedere bilaterală cu Comisarul european pentru extindere şi politica de vecinătate Štefan Füle. Ministrul l-a informat pe oficialul european referitor la situaţia politică actuală în RM şi reformele structurale iniţiate de Guvernul RM, în special în domeniul justiţiei. Mesajul Comisarului European a conţinut o apreciere a avansării rapide a ţării noastre pe calea reformelor, precum şi încrederea că Republica Moldova ar putea să devină o istorie de succes a Parteneriatului Estic.

 

Sursa: www.noi.md