MOLDOVA VA BENEFICIA ŞI ÎN CONTINUARE DE ASISTENŢA MATERIALĂ ŞI SPIRITUALĂ A UE

07.07.2011

Republica Moldova va beneficia de un ajutor de 600 de milioane de euro din partea Uniunii Europene. Despre acest lucru a anunţat preşedintele Consiliului European, Herman Van Rompuy, în cadrul vizitei oficiale la Chişinău. Din această sumă, 50 de milioane de euro vor fi livrate ca asistenţă în procesul de reformare a sistemului judiciar şi a organelor de ocrotire a normelor de drept. Preşedintele CE s-a arătat încrezător că Moldova are toate şansele de a deveni o piesă importantă în cadrul Europei întregite şi de a servi drept model de succes pentru alte ţări din regiune.

 

Premierul Vlad Filat şi-a anunţat oaspetele că evenimentele care urmează a fi derulate în perioada imediat următoare, sînt unele determinante pentru viitorul Republicii Moldova. Asta deoarece, potrivit lui Filat, Moldova a ajuns la etapa în care urmează implementarea reformelor care au fost deja adoptate prin legi. „Aşa cum am convenit de la prima noastră întîlnire, pe parcursul acestui timp am demonstrat că Republica Moldova, nu la nivel de declaraţii, dar la nivel de acţiuni, implementează acest vast program de reforme, care urmează să aducă Republica Moldova în marea familie – Uniunea Europeană. În acest context, reforma justiţiei, lupta împotriva corupţiei, reprezintă prioritate absolută în activitatea Guvernului şi contăm în continuare pe sprijinul Uniunii Europene şi pe sprijinul Dumneavoastră personal”, a declarat Vlad Filat.

 

La rîndul său, Herman Van Rompuy a ţinut să accentueze mersul bun al activităţii şi negocierilor în privinţa Acordului de asociere RM-UE. El a anunţat că UE a aprobat mandatele pentru iniţierea negocierilor pentru acordul de liber schimb şi pentru acordul de aderare la spaţiul aviatic comun, menţionînd totodată progresul considerabil în implementarea planului de acţiuni pentru liberalizarea regimului de vize. „Domnule Prim-ministru, Uniunea Europeană are o miză în viitorul Republicii Moldova, pentru că o Moldovă de succes va deveni o piesă importantă în acest „puzzle” total ce ţine de o Europă întregită, paşnică şi de succes”, a declarat preşedintele CE.

 

Herman Van Rompuy a mai spus că Vlad Filat a fost primul oaspete al său atunci, cînd el a devenit prim-ministrul Belgiei, şi tot primul cînd a devenit preşedinte al Consiliului European. „Iată că am venit şi eu acum la Dumneavoastră”, a spus oficialul. El s-a arătat mulţumit de ospitalitatea moldovenilor, şi a spus că rămîne în aşteptarea întîlnirilor cu liderii partidelor politice parlamentare şi a cinei care va avea loc, după cum s-a exprimat el, „într-un beci”.

 

 

Sursa: noi.md