MOLDOVA VA SEMNA DOUĂ NOI ACORDURI DE CREDIT CU BANCA MONDIALĂ

26.06.2011

Guvernul Moldovei va semna două acorduri de credit importante cu Asociaţia Internaţională de Dezvoltare (International Development Association, IDA), care face parte din grupul Băncii Mondiale. Potrivit comunicatului serviciului de presă al Cabinetului de Miniştri, Guvernul a adoptat hotărîrea cu privire la acordarea deplinelor puteri ministrului Finanţelor, Veaceslav Negruţă, pentru semnarea Acordului de Finanţare dintre Republica Moldova şi Asociaţia Internaţională de Dezvoltare pentru realizarea proiectului „e-Transformare a Guvernării". Totodată, ministrul Finanţelor a fost împuternicit să semneze Acordul de Finanţare între Moldova şi Asociaţia Internaţională de Dezvoltare pentru realizarea proiectului „Consolidarea eficacităţii reţelei de asistenţă medicală". Se preconizează că, pentru implementarea acestor proiecte, BM va acorda Moldovei credite în valoare de 20 de milioane de dolari şi 37 de milioane de dolari, respectiv, pe 40 ani cu o perioadă de graţie de 10 ani.

 

De asemenea, Guvernul a aprobat hotărîrea privind iniţierea negocierilor asupra proiectului Protocolului privind implementarea Acordului între Guvernul Republicii Moldova şi Consiliul de Miniştri al Republicii Albania cu privire la readmisia persoanelor aflate în situaţie de şedere ilegală. Totodată, a fost aprobat proiectul de lege pentru ratificarea Memorandumului de înţelegere între Guvernul Republicii Moldova şi Consiliul Europei privind Oficiul Consiliului Europei în Chişinău şi statutul legal al acestuia, semnat la Strasbourg la 21 decembrie 2010.
 

 

Sursa: noi.md