MOLDOVENII CU DUBLA CETĂȚENIE POT PLECA ÎN CANADA FĂRĂ VIZE

21.10.2016
Moldovenii cu dubla cetățenie pot pleca în Canada fără vize
 

Moldovenii, dar și alți cetățeni, care dețin pașapoarte românești pot călători în Canada fără vize, începând cu 1 decembrie 2017. Anunțul privind eliminarea vizelor dintre România și Canada a fost făcut astăzi la Bruxelles de către preşedintele României, Klaus Iohannis. Astfel, țara vecină nu mai are obiecţii faţă de Acordul economic UE-Canada (CETA), informează Mediafax.ro.

 

''Am o veste în această dimineaţă. În această dimineaţă s-a ajuns la un acord cu partea canadiană, un acord rezonabil pentru ambele părţi şi în acest fel suntem în situaţia foarte potrivită pentru discuţia de astăzi să ne retragem rezerva pe care am declarat-o faţă de CETA. România nu mai are niciun fel de obiecţiuni faţă de Acordul comercial cu Canada'', a spus şeful statului.

 

Astfel, potrivit acordului, de la 1 mai 2017 nu mai au nevoie de vize cei care au mai călătorit în Canada, iar de la 1 decembrie 2017 se elimina total vizele pentru români. Canada ar putea reveni asupra deciziei dacă numărul de imigranţi ilegali este foarte mare, dar doar în primii trei ani de la ridicarea vizelor.

 

Sursa: realitatea.md

Publică un comentariu nou

CAPTCHA
Vă rugăm să răspundeţi la întrebare pentru a evita SPAM-ul
Image CAPTCHA
Enter the characters shown in the image.