MOLDOVENII DIN ITALIA ORGANIZEAZĂ O CONFERINȚĂ PENTRU CEI CARE SUSŢIN STATALITATEA ŞI INDEPENDENŢA RM (DECLARAȚIE)

19.07.2013
Foto: hotelgiotto-firenze.eu

Portalul informațional Viza.md invită utilizatorii să facă cunoștință cu Declarația Comitetului organizatoric al Conferinţei de la Florenţa care va avea loc pe 21 iulie 2013, la ora 10.00:

 

Stimaţi originari din Republica Moldova prezenți în Italia!

La momentul actual o mare parte din populaţia ţării se află în străinătate, din motive nu tocmai benevole, reieşind din situaţia social-economică complicată din ultimele două decenii. După o lungă perioadă de impas, în 2009 am crezut ca lucrurile pot fi schimbate înspre bine, dar nici după ultimii 4 ani de aşteptare, ne-am dat seama, că speranţele păturilor largi ale populaţiei au fost înşelate, iar perspectiva repatrierii cetăţenilor plecaţi peste hotare a devenit şi mai sumbră.

 

După eşecul guvernării precedente, constatăm o situaţie identică şi în activitatea actualei guvernări. Se apropie inevitabil următoarele alegeri în RM, cînd cetăţeanul de rînd poate prin votul său preţios să contribuie la viitorul ţării. Şi atunci, noi ne întrebăm, avem posibilitatea de a vota numeros? Cui să încredințam votul preţios, care poate fi determinant pentru realizarea visului de repatriere şi de revitalizare a vetrei strămoşeşti? Întrebarea este chinuitoare îndeosebi pentru cine este cu adevărat un patriot al meleagului nostru pustiit şi al acestui popor multpătimit.

 

Originarii din Republica Moldova prezenţi în Italia sînt: Asociaţiile oficiale a moldovenilor din Italia, Comunităţile studenţilor din Italia, Comunitatea Combatanţilor pentru integritatea teritorială a RM, Comunitatea lucrătorilor medicali din Italia, Comunitatea oamenilor de creaţie: scriitori, poeţi, actori, promotori ai artelor şi tradiţiei etnice, pictori şi alţii, Comunitățile neoficiale ale originarilor din anumite zone geografice ale RM: Călăraşi, Hînceşti şi altele, Reprezentanţii antreprenorialului oficial din Italia: societăţi de construcţii, de servicii, alimentaţie publică şi nu în ultimul rînd Comunităţile neoficiale ale transportatorilor de persoane şi colete, care menţin vie artera legăturii cu Ţara.

 

Aceste categorii de cetăţeni au în faţa lor o dilemă, deloc simplă, să continue a fi dispersaţi şi fracţionaţi pe interese de grup în așteptare pasivă a“directivelor şi strategiilor” elaborate de “elitele politice” de la Chişinău, sau să se implice plenar în viaţa sociala şi politică prin iniţiative reale şi îndrăzneţe de conlucrare cu factorii de decizie din RM, sa ia o poziție critică şi fermă în cazurile de încălcări grave a Legislației statului de drept, să devina o locomotiva a schimbărilor aşteptate cu disperare.

 

ACUM a sosit momentul decisiv ca noi, să demonstram că sîntem capabili să ne consolidăm, să adoptam o poziție independentă! Noi sîntem obligaţi să luptam pentru binele ţării, indiferenţa noastră este similară trădării baştinei strămoșești, încredințate nouă prin drept străvechi. Datorită integrării în ţările gazde, diferențele dintre comunităţile diasporei din diferite ţări, cu timpul au devenit extrem de mari. Aceste divergenţe ar trebui înlăturate prin conștientizarea apartenenţei comune, responsabilității faţă de ţara noastră şi dorinţa profunda de a ne regăsi la vetrele abandonate. Dacă aceste sentimente nu sînt suficient de puternice pentru a învinge divergențele existente, atunci cu regret se va ajunge la concluzia ca lipseşte conștiința naţională, şi trista constatare că aflarea în ţările cu bogate tradiţii democratice nu este de nici un folos pentru originarii din R. Moldova, care se gândesc numai la bunăstarea personală şi viaţa liniştită.

 

ACUM, ca niciodată, Comunitățile originarilor din RM prezenţi în Italia, cer să fie edificată o transparenţă în actul alegerilor electorale şi să devina clară perspectiva asigurării dreptului electoral a emigranţilor înainte de următoarele alegeri parlamentare!

 

ACUM, ca niciodată, cerem implementare de politici realiste pentru facilitarea repatrierii cetăţenilor plecaţi peste hotare!

 

ACUM, ca niciodată, cerem Stat de Drept în Republica Moldova!

 

Chemăm la organizarea unui Congres a originarilor din RM de pretutindeni. Solicităm crearea unui Consiliu Consultativ al Diasporei Unite, denumirea nu contează, are importantă coeziunea, unanimitatea democratică, patriotismul şi capacitatea de dialog .

Persoanele care susțin statalitatea şi independenţa Republicii Moldova şi doresc iniţierea unui dialog constructiv între Comunităţile de originari din Republica Moldova în Italia, sînt invitate la Conferinţa de la Florenţa, care va avea loc pe 21 iulie 2013 orele 10.00

 

Comitetul organizatoric al Conferinței de la Florenţa

Asociația moldovenilor ,,Moldova nel Mondo’’or. Roma, Eduard Gherciu

tel. +39 329/4455136

 

Asociația culturală ,,Fraternitàmondiale’’ or.Firenze, Oleg Oglinda,

tel. +39 327/243824

Adresa: Via. Generale Carlo Alberto dalla Chiesa 15, 50136-Firenze(Fi)

Autostrada: uscita Firenze SUD , Autobus: ruta n°14 pînă la staţiunea

Via Ripa (terminus)

 

Sursa: assomoldaveroma

Anonymous
mai ramane ceva de facut

UNIREA MOLDOVEI CU ROMANIA va aduce o viata mai buna.

26 Iul 2013- 01:37 după amiază

Publică un comentariu nou

CAPTCHA
Vă rugăm să răspundeţi la întrebare pentru a evita SPAM-ul
Image CAPTCHA
Enter the characters shown in the image.