MOLDOVENII NU AU AJUNS ÎN PATRIE DIN ITALIA DIN CAUZA REŢINERII CURSEI AIR MOLDOVA

03.01.2013
Foto: livejournal.com

Prim-ministrul Vlad Filat este nemulţumit de activitatea companiei aeriene de stat „Air Moldova”, care admite grave devieri de la orarul zborurilor. Indignarea lui Filat a fost cauzată de ultima reţinere a cursei din Italia, pasagerii rămînînd blocaţi timp de mai multe ore în aeroport, pînă la urmă fiind nevoiţi să întîmpine Anul Nou în avion.

 

În acest context, premierul i-a cerut explicaţii de la viceministrul Transporturilor şi Infrastructurii Drumurilor, Boris Gherasim. “Noi am aprobat o hotărîre de Guvern, prin care am stabilit responsabilitatea transportatorilor avia pentru întîrzierea curselor, cu stabilirea unor sancțiuni. Cer să fiu informat despre măsurile care au fost sau urmează să fie întreprinse de către Minister în privinţa companiei aeriene. Aici trebuie să avem toleranță zero”, a spus indignat Filat.

 

La rîndul său, Boris Gherasim a încercat să apere compania, afirmînd că, deși cursa a întîrziat cu mult, pasagerii au beneficiat de condiții de cazare bune, iar ulterior aceștia vor primi și despăgubiri.

 

Totodată, viceministrul a spus că pentru azi a fost convocată o ședință cu reprezentanții companiei, în cadrul căreia va fi discutat inclusiv acest caz și vor fi luate măsurile corespunzătoare. “Managementul companiei necesită îmbunătățiri esențiale. În decurs de 15 zile va exista un plan de măsuri, pe care le vom aplica în privinţa companiei „Air Moldova” pentru a nu admite așa ceva pe viitor”, a adăugat Boris Gherasim.

 

Conform deciziei de Guvern din data de 18 octombrie 2012, pasagerii vor putea primi compensaţii din partea companiilor aeriene în cazul în care zborurile vor fi anulate sau vor întîrzia. Vezi aici cît reprezintă amenda.

 

Sursa: noi.md

Publică un comentariu nou

CAPTCHA
Vă rugăm să răspundeţi la întrebare pentru a evita SPAM-ul
Image CAPTCHA
Enter the characters shown in the image.