Noul document de planificare strategică "Moldova-2020", care va înlocui actuala Strategie Naţională de Dezvoltare, va fi prezentat Parlamentului spre aprobare pînă la finele anului curent. Potrivit comunicatului serviciului de presă al Guvernului, despre aceasta s-a discutat în cadrul şedinţei Comitetului interministerial pentru Planificare Strategică, prezidate de prim-ministrul Vladimir Filat. În timpul reuniunii, secretarul general al Guvernului, Victor Bodiu, a spus că obiectivul propus la elaborarea noului document strategic este accelerarea creşterii economice şi reducerea sărăciei. Potrivit lui, documentul are la bază şapte priorităţi: studii relevante pentru carieră, drumuri bune oriunde, finanţe accesibile şi ieftine, business cu reguli clare de joc, energie furnizată sigur şi utilizată eficient, asigurări sociale echitabile şi sustenabile, justiţie responsabilă şi incoruptibilă. Victor Bodiu a menţionat că documentul urmează să exprime viziunea întregii societăţi asupra dezvoltării ţării pînă în anul 2020. Potrivit lui, proiectul documentului urmează să fie propus pentru consultări societăţii civile, donatorilor, opoziţiei şi altor parteneri de dialog.
Prim-ministrul a menţionat, în context, că noua strategie va constitui o modalitate de schimbare a paradigmei creşterii economice, prin înlăturarea constrîngerilor critice pentru dezvoltare, astfel încît motorul creşterii economice să fie investiţiile şi nu consumul. Documentul de planificare strategică nu este o realocare sectorială a resurselor existente, nu va substitui Programul de activitate a Guvernului şi nu va împărţi sectoarele în importante şi mai puţin importante. Majoritatea priorităţilor sînt intersectoriale şi presupun implementarea lor de către grupuri de lucru interministeriale.
Sursa: noi.md
Publică un comentariu nou