NU RATA ȘANSA UNEI EXPERIENȚE DE MUNCĂ LA BANCA EUROPEANĂ PENTRU INVESTIŢII

27.01.2014
Foto: institute.eib.org

În anul 2014, Banca Europeană pentru Investiţii (BEI) continuă Programul de Suport al Parteneriatului Estic pentru profesioniștii din sectorul public și din cel privat. Programul, creat cu suportul Fondului Fiduciar al Parteneriatului Estic al BEI, oferă posibilitatea unei experienţe de muncă pentru tinerii profesionişti din Armenia, Azerbaidjan, Georgia, Moldova și Ucraina.

 

Scopul acestui program multianual e să le dea candidaţilor selectaţi şansa de a-şi îmbunătăţi abilităţile şi experienţa de muncă într-un context internaţional multicultural. Pentru a fi eligibili, candidaţii trebuie să fi absolvit o instituţie de învăţămînt superior ori să fie în ultimul an de studii. Prin intermediul acestui program, BEI este în căutarea unor tineri talentaţi care să contribuie la îmbunătăţirea vieţii oamenilor prin promovarea progresului economic şi social în ţările Parteneriatului Estic.  Programul BEI este deschis candidaţilor specializaţi în domenii relevante pentru investiţiile internaţionale şi dezvoltarea bancară, finanţe şi economie, precum şi pentru mediu, inginerie şi planificare urbană.

 

Stagiarii selectaţi vor beneficia de o bursă lunară, de asigurare medicală şi de compensarea cheltuielilor de călătorie, cu excepţia cheltuielilor de întreţinere.

 

Alte detalii, inclusiv posturile vacante şi criteriile pentru a candida la program, pot fi accesate pe pagina de recrutare a BEI.

 

Dosarele trebuie trimise online la www.eib.org/jobs, pînă la 28 februarie 2014.

 

 

Sursa: Gov.md

Publică un comentariu nou

CAPTCHA
Vă rugăm să răspundeţi la întrebare pentru a evita SPAM-ul
Image CAPTCHA
Enter the characters shown in the image.