În ianuarie-mai 2011, în Moldova au fost înregistrate 3028 de întreprinderi sau cu 10,3% mai mult decît în aceeaşi perioadă a anului trecut (2744). Potrivit datelor Camerei Înregistrării de Stat (CÎS), totodată, 1696 întreprinderi sau 56% din total, au fost înregistrate în această perioadă la Chişinău, iar 1332 întreprinderi (44%) – în teritoriul republicii. Pe parcursul primelor cinci luni ale anului curent, cele mai multe întreprinderi noi în Moldova au fost înregistrate în martie – 726, iar cele mai puţine – în mai (506). Potrivit datelor CÎS, în ianuarie-mai 2011, în Moldova au fost lichidate 1386 de întreprinderi sau cu 10,1% mai mult decît în aceeaşi perioadă în 2010 (1259).
Cele mai multe companii de la începutul acestui an au fost lichidate în martie – 359, iar cele mai puţine – în ianuarie (204). În acelaşi timp, 380 de întreprinderi din Moldova sau 27,4% din total, au fost lichidate în ianuarie-mai curent, iar 1006 întreprinderi (72,6%) – în teritorii. În general, conform situaţiei de la 1 iunie 2011, Registrul de Stat dispune de informaţii privind 158 mii 986 de persoane juridice şi întreprinzători individuali, dintre care: 67 mii 031 desfăşoară o activitate independentă, 75 mii 021 – reprezintă societăţi cu răspundere limitată, 4 834 sînt societăţi pe acţiuni, 4 051 – cooperative (industriale, de consum şi de întreprinzător), 1 456 – întreprinderi de stat şi municipale, 3 136 – organizaţii necomerciale, 3 457 – altele. Cel mai mare număr de companii înregistrate (27%) din numărul total activează în domeniul comerţului cu amănuntul, 12% se ocupă de comerţul cu ridicata, 15% - de tranzacţii imobiliare, 6% - de producţie.
Sursa: noi.md