OPŢIUNILE ŞI IMPACTUL ACORDULUI DE LIBER SCHIMB ÎNTRE MOLDOVA ŞI UE – TEMĂ DE DISCUŢIE ABORDATĂ DE MAI MULŢI EXPERŢI

26.05.2011

Eliminarea tarifelor privind comerţul bilateral cu mărfuri este una dintre cerinţele de bază ale acordului de liber schimb dintre Republica Moldova şi Uniunea Europeană (UE), în conformitate cu normele Organizaţiei Mondiale a Comerţului (OMC). Declarații în acest sens au fost făcute în cadrul unei mese rotunde organizate de Centrul Expert–Grup şi Grupul Economic German (GET). Potrivit liderului de echipă GET în Moldova, Dr. Ricardo Lide, scopul mesei rotunde este de a ajuta Guvernul Republicii Moldova, totodată, şi alte instituţii din ţară la implementarea reformelor economice. “Condiţiile cele mai importante se referă la partea profundă şi cuprinzătoare a acestui acord de liber schimb, care urmăresc crearea unei pieţe interne, compatibile cu cea europeană”, a spus liderul echipei GET în Moldova. Totodată, potrivit economistului superior al Institutul pentru Economie Mondială din Kiev, Matthias Luecke, un acord de liber schimb (ALS) este următorul pas logic pentru Moldova, pe calea sa spre o integrare politică şi economică sigură cu UE şi ţările sale membre. Matthias Luecke a spus că, din moment ce Moldova s-a implicat în acest proiect, trebuie să aibă sfîrşitul lui în gînd şi să parcurgă la implementarea cerinţelor. “Majoritatea exporturilor moldoveneşti către UE sînt deja scutite de taxele de import ale UE, iar cotele de import ale UE pentru anumite produse sensibile au fost deja majorate. În acelaşi timp, Republica Moldova percepe încă taxe de import relativ înalte”, a spus Luecke. Totodată, directorul de program Expert-Grup, Alex Oprunenco, a declarat că, deşi regiunea transnistreană a exclus orice implicare oficială în cadrul negocierilor comerciale cu UE, administraţia transnistreană a impus o politică proprie de comerţ şi continuă să exporte în UE. Totodată, Alex Oprunenco spune că acest lucru va fi o barieră în semnarea (ALS), pînă nu va fi rezolvată. Oprunenco a spus că standardele sanitare şi fitosanitare din Republica Moldova la fel vor tergiversa semnarea (ALS).


La rîndul său, şeful Secţiei politică și economie din cadrul delegaţiei Comisiei Europene, Wolfgang Behrendt, a declarat că recent a fost semnat un memorandum care prevede oferirea de asistenţă Republicii Moldova pe 3 ani, în valoare de 41 mln euro. Banii urmează să fie cheltuiţi pentru instruirea personalului şi procurarea de echipament, pentru a asigura implementarea reformelor conform standardelor UE.

 

Sursa: www.noi.md

Publică un comentariu nou

CAPTCHA
Vă rugăm să răspundeţi la întrebare pentru a evita SPAM-ul
Image CAPTCHA
Enter the characters shown in the image.