Organizaţia Internaţională a Viei şi Vinului (OIV) va continua susţinerea Moldovei în organizarea expoziţiilor de promovare a vinurilor moldoveneşti şi în dezvoltarea sectorului vitivinicol. Potrivit comunicatului Ministerului Agriculturii al Moldovei, aceste declaraţii au fost făcute de către directorul general al OIV Federico Castellucci, la întrevederea la Paris cu ministrul Agriculturii şi Industriei Alimentare al Moldovei Vasile Bumacov. Întrevederea în cauză s-a desfăşurat în cadrul vizitei delegaţiei din Moldova la prezentarea vinurilor moldoveneşti în Paris, organizată de către OIV cu participarea a 18 întreprinderi vinicole din republică. În cadrul întîlnirii, Vasile Bumacov şi Federico Castellucci au discutat situaţia din sectorul vitivinicol din Moldova, progresele înregistrate în ultima perioadă de referinţă, perspectivele de colaborare în domeniu. Cele două părţi au abordat posibilităţile de asistenţă în domeniul expertizei din partea OIV, priorităţile în strategiile de promovare şi marketing a produselor vinicole, măsurile pentru susţinerea dezvoltării sectorului. Directorul general al OIV Federico Castellucci a menţionat că va vizita republica în acest an.
Sursa: noi.md