PREMIERUL DESPRE RELUAREA ZBORURILOR SPRE RUSIA: EXISTĂ PERICOL PENTRU AVIAȚIA CIVILĂ

19.04.2022

 

 

Comisia Situații Excepționale a evaluat toate riscurile și a decis permiterea zborurilor pe un singur coridor – spre România. Zborurile spre Federația Rusă nu au fost permise pentru că ar fi vorba despre pericol pentru aviația civilă în contextul acțiunilor militare din Ucraina.


Despre aceasta a declarat premierul Natalia Gavrilița, întrebată ce impedimente există astăzi pentru efectuarea zborurilor către Rusia, transmite IPN.

 

„Din prima zi de război am primit o solicitare de închidere a spațiului aerian din cauza unor riscuri pentru aviația civilă. Acum, evaluând aceste riscuri, după o perioadă când a fost închis spațiul aerian, CSE a luat decizia de a deschide un sigur coridor, spre România”, a declarat șefa executivului într-o conferință de presă.

 

Odată cu începerea războiului din Ucraina pe 24 februarie, Republica Moldova a decis închiderea spațiului aerian „pentru evitarea punerii sub risc a zborurilor civile”. Din 21 martie, porțiune a spațiului aerian național s-a redeschis pentru aeronavele civile și de stat. Ținând cont de faptul că spațiul aerian al Ucrainei este închis și zboruri pe direcțiile Nord, Sud și Est nu pot fi efectuate, toate zborurile au loc direcția spre și dinspre România.

Publică un comentariu nou

CAPTCHA
Vă rugăm să răspundeţi la întrebare pentru a evita SPAM-ul
Image CAPTCHA
Enter the characters shown in the image.