PRIM-MINISTRUL VLADIMIR FILAT VINE CU REZULTATE, OBŢINUTE ÎN CADRUL VIZITEI EFECTUATE LA BRATISLAVA

18.06.2011

Republica Moldova are sprijinul total din partea partenerilor europeni în ceea ce ţine de integrarea europeană, dar şi de reformele pe care le promovează. O declaraţie de acest gen a fost făcută de către prim-ministrul Vladimir Filat, în urma vizitei efectuate la Bratislava (Slovacia), în cadrul summitului şefilor de guverne din ţările grupului Vişegrad.

 

Potrivit prim-ministrului, este pentru prima dată cînd o ţară din cadrul parteneriatului Estic a participat în calitate de invitat la această reuniune. Vladimir Filat a spus că, în cadrul vizitei, a avut un şir de întrevederi bilaterale cu mai mulţi oficiali. Printre aceştia se numără premierului polonez Donald Tusk, premierul Ungariei, Viktor Orban, premierul Slovaciei, Iveta Radicova, precum şi cu alţi reprezentaţi ai parlamentului slovac. ”Această vizita a fost una importantă şi benefică pentru Moldova. Iar rezultatele ei urmează sa le găsească în dezvoltarea ulterioară în relaţiile bilaterale şi multilaterale cu aceste ţări”, a spus Vladimir Filat.

 

Potrivit lui, în cadrul întrevederii cu prim-ministrul Ungariei, au fost abordate subiecte ce ţin de colaborarea internaţională, de posibilităţile de dezvoltare prin colaborările dintre cele două ţări, precum şi de cursul integrării europene a Moldovei. ”Profitînd de relaţiile bune pe care le avem cu Ungaria, dar şi de deschiderea pe care o are această ţară faţă de Moldova, noi am solicitat susţinere în cadrul Summitului parteneriatului estic care urmează să aibă loc în luna septembrie a anului curent”, a spus Vlad Filat. Totodată, premierul a menţionat că oficialul din Ungaria şi-a reiterat poziţia de susţinere a Republicii Moldova şi în continuare. Referindu-se la discuţiile purtate cu premierul Slovaciei, Vladimir Filat a spus că au fost stabilite priorităţile vizavi de cooperarea în continuare pe dimensiunea integrării europene, dar şi în vederea impulsionării relaţiilor comerciale dintre cele două ţări.

 

Discuţia dintre cei doi s-a axat şi pe dinamica reformelor economice şi instituţionale, dar şi pe implementarea înţelegerilor convenite în timpul vizitelor bilaterale realizate în 2010. Totodată, prim-ministrul moldovean a avut o întrevedere şi cu omologul său polonez. ”Bunul nostru prieten Donald Tusk a declarat că, dintre statele parteneriatului estic, Republica Moldova este cea mai determinată, înregistrează cele mai mari progrese în calea integrării europene şi merită să fie susţinută în continuare, pentru a-şi realiza obiectivele propuse”, a menţionat premierul moldovean. Referindu-se la declaraţiile omologului său, Vladimir Filat a spus că Donald Tusk a menţionat importanta manifestării solidarităţii cu Republica Moldova la etapa actuală în ceea ce ţine de parcursul european al său. Din cadrul grupului de la Vişegrad fac parte Slovacia, Cehia, Polonia şi Ungaria.

 


Sursa: noi.md

Publică un comentariu nou

CAPTCHA
Vă rugăm să răspundeţi la întrebare pentru a evita SPAM-ul
Image CAPTCHA
Enter the characters shown in the image.