PRIMELE REZULTATE ALE PROGRAMULUI DE PROMOVARE A REVENIRII TINERILOR MOLDOVENI CU STUDII ÎN STRĂINĂTATE

02.08.2011

Primii 15 tineri moldoveni, absolvenţi ai instituţiilor din străinătate, au beneficiat de asistența oferită în cadrul Programului pilot de promovare și susținere a revenirii temporale sau permanente în Moldova, se menționează în comunicatul de presă a Organizații Internaționale pentru Migrație.

 

Potrivit sursei, din cele 94 de solicitări depuse în perioada octombrie 2010- martie 2011 doar 30 au fost acceptate în cadrul Programului. 15 dintre acești tineri au dat deja curs ofertei, doi au fost angajați în nordul țării (Soroca și Edineț), iar majoritatea în municipiul Chișinău. Cinci tineri au fost angajaţi în sfera publică, iar zece tineri au ales domeniul privat. Tinerii sunt specializați în economie, finanţe, management şi marketing, ştiinţe juridice, relaţii internaţionale, având, pe lângă studii, şi experienţă de muncă în domeniu.

 

Pe lângă susținerea informațională acești tineri mai beneficiază de îndemnizație lunară echivalentă a 200 de euro pentru o perioadă de 6 luni, precum și de rambursarea transportului din țara de destinație în Moldova.


Programul pilot pentru promovarea şi facilitarea revenirii temporare sau permanente în ţară a tinerilor moldoveni cu studii în străinătate este parte a proiectului „Susţinerea implementării componentei de migraţie şi dezvoltare a Parteneriatului pentru Mobilitate UE – Moldova,” finanţat de Uniunea Europeană în cadrul Instrumentului European de Vecinătate şi Parteneriat şi implementat de Organizaţia Internaţională pentru Migraţie, Misiunea în Moldova în parteneriat cu Guvernul Republicii Moldova.

 


Sursa: unimedia.md


 

Publică un comentariu nou

CAPTCHA
Vă rugăm să răspundeţi la întrebare pentru a evita SPAM-ul
Image CAPTCHA
Enter the characters shown in the image.