PROPUNEREA DE A NEGOCIA UN ACORD BILATERAL MOLDO-ITALIAN ÎN DOMENIUL PROTECŢIEI SOCIALE ESTE O TEMĂ ÎNCĂ DESCHISĂ

20.02.2014
Foto: ambchisinau.esteri.it

Propunerea unui acord bilateral pentru protecţia socială este o temă încă deschisă, dar sperăm ca în anul curent vor avea loc întîlniri de nivel tehnic între ministerele abilitate - a declarat Ambasadorul Extraordinar şi Plenipotenţiar al Italiei la Chişinău, Enrico Nunziata, într-un interviu pentru Radio Moldova.

 

Referindu-se la aspectul consular al activității ambasadei, șeful misiunii diplomatice italiene a menționat că de la începutul activității Serviciului Consular Italian la Chișinău au fost eliberate 95.500 de vize, jumătate Schengen şi jumătate vize naţionale pentru muncă sau reîntregirea familiei. În același timp, 6000 de cereri pentru obţinerea vizei au fost respinse.

 

Potrivit lui, cifrele confirmă cu certitudine faptul că “Italia rămîne una dintre principalele ţări europene de destinaţie pentru cetăţenii moldoveni, numărul acestora, înregistraţi oficial în Italia, fiind de aproximativ 143 de mii, fiind vorba de acei care au un contract obişnuit de muncă şi un permis de şedere. Aceştia beneficiază de toate drepturile rezervate de lege cetăţenilor străini rezidenţi în Italia cum ar fi acces la serviciul de sănătate şi de îngrijire medicală, asigurare socială, acces la învăţămîntul public, posibilitatea de a dobîndi cetăţenia, după o perioadă neîntreruptă de şedere”.

 

Ambasadorul a mai comunicat că la nivel parlamentar, se discută acum o lege care să garanteze cetăţenie pentru copiii persoanelor care au imigrat, născuţi în Italia.

 

Sursa: diaspora.md

Publică un comentariu nou

CAPTCHA
Vă rugăm să răspundeţi la întrebare pentru a evita SPAM-ul
Image CAPTCHA
Enter the characters shown in the image.