Președintele rus Vladimir Putin a dat indicații Consiliului Federației să examineze posibilitatea simplificării procedurii de acordare a cetățeniei ruse locuitorilor din regiunea transnistreană.
Anunțul a fost făcut de către președintele Comitetului pentru relații externe al Consiliului Federației, Constantin Kasoceov, la o întrevedere cu responsabili din administrația transnistreană, transmite IPN cu referire la publicația Adunării Federale a Rusiei.
Senatorul rus a precizat că se lucrează asupra acestei chestiuni şi şi-a exprimat încrederea că în curînd se va înainta pe acest subiect. La rîndul lor, liderii transnistreni au spus că, în pofida propunerilor UE de dezvoltare economică a regiunii, în special din partea Germaniei, vectorul dezvoltării Transnistriei va rămîne îndreptat pentru totdeauna spre Federația Rusă.
La întrevedere s-a menționat că în Transnistria locuiesc 213 mii de cetățeni ai Federației Ruse, totalul populației regiunii depășind jumătate de milion de oameni.
Sursa: ipn.md
Publică un comentariu nou