RENUNȚAREA LA TRON A PAPEI A DUS LA CREȘTEREA AFLUXULUI DE TURIȘTI ÎN VATICAN

21.02.2013
Foto: spiegel.de

Numărul de comenzi pentru camere în hotelurile din Roma pentru perioada cînd la Vatican va fi ales unui nou Papă a crescut brusc, în mare parte datorită turiștilor din Italia, Germania și Franța, transmite agenția italiană de presă ANSA, cu referire la site-ul francez Expedia.fr.


Astfel, numărul de rezervări din Italia a crescut cu 115 la sută, din Germania – cu 60 la sută, iar din Franța – cu 26 la sută. Totodată, forfota cu comenzile a început deja pe 12 februarie – a doua zi după ce actualul Papă Benedict al XVI-lea a anunțat că intenționează să părăsească tronul.

 

Benedict al XVI-lea (în lume – Joseph Ratzinger), ales Papă în 2005 la vîrsta de 78 de ani, a devenit primul papă în ultimii 600 de ani care a abdicat în mod voluntar. El a explicat că, din cauza vîrstei sale, nu are putere suficientă pentru a continua să își exercite atribuțiile.

 

Alegerea unui nou Papă va avea loc în luna martie a acestui an. Papa Benedict al XVI-lea, după abdicare (aceasta urmează să se întîmple la 28 februarie), va locui într-o mănăstire din Vatican.

 

Reprezentanții serviciului turistic al Vaticanului au declarat că vor efectua tururi în regim obișnuit, cu excepția cazului în care afluxul de vizitatori nu va împiedica acestui lucru. Potrivit unuia dintre managerii serviciului turistic, în 2005, din cauza alegerii Papei, Vaticanul amintea de Woodstock.

 

Sursa: lenta.ru
 

Publică un comentariu nou

CAPTCHA
Vă rugăm să răspundeţi la întrebare pentru a evita SPAM-ul
Image CAPTCHA
Enter the characters shown in the image.