Foto: astroclick.wordpress.com |
Pentru prima dată, doi turişti vor putea survola Luna în 2017, a anunţat societatea americană Space Adventures, care organizează călătorii spaţiale turistice cu navete ruseşti Soyuz, scrie agerpres.ro.
"Intenţionăm să lansăm o navetă înainte de a 50-a aniversare a programului Apollo. După părerea mea, programul Apollo a demarat în februarie 1967, luna prevăzută pentru lansarea lui Apollo-1. Prin urmare, a 50-a aniversare va fi marcată în februarie 2017", a precizat Eric Anderson, preşedintele Space Adventures.
Turiştii vor zbura cu o navetă Soyuz-TMA, care are în componenţă un modul locuibil suplimentar. Societatea americană a anunţat că unul dintre cele două bilete a fost deja vîndut, dar se pare că şi cel de-al doilea este pe cale de a fi vîndut.
"Faptul că două persoane sunt gata să dea fiecare aproape 150 de milioane de dolari pentru a survola Luna va avea consecinţe importante asupra ansamblului pieţei. Acest lucru confirmă existenţa unei pieţe a zborurilor spaţiale private şi arată că numărul persoanelor care vor dori să zboare în spaţiu va creşte odată cu scăderea preţurilor zborurilor orbitale şi suborbitale", a adăugat Eric Anderson.
Turiştii care vor survola Luna vor fi pregătiţi în Centrul rus de formare a cosmonauţilor, a precizat directorul Centrului, Serghei Krikalev.
Publică un comentariu nou