Șefii de state și de guverne ai Procesuluii de Cooperare Sud-Est Europeană (SEECP) au semnat, la finalul summit-ului din Muntenegru, o rezoluție în care și-au expus viziunea asupra activității forului internațional pe parcursul următorului an.
Astfel, consolidarea cooperării regionale e privită de statele membre SEECP drept un instrument important pentru promovarea integrării europene pentru țările din regiune.
Prin semnarea acestui act, șefii statelor membre a procesului au reafirmat parcursul european, dar și determinarea de fortificare a parteneriatului strategic pentru dezvoltarea și prosperitatea Europei de Sud-Est, prin proiecte de reabilitare și dezvoltare regională în domeniul infrastructurii, transportului, energeticii și comunicațiilor, investițiilor și combaterii crimei organizate.
SEECP reprezintă pentru regiune de Sud-Est a Europei, principalul forum de dialog politic și consultare, fiind un instrument important pentru promovarea intereselor statelor participante privind integrarea în structurile politice, de securitate și economice, europene și euro-atlantice.
UNIMEDIA menționează că din partea Republicii Moldova, la Summit-ul șefilor de state și guverne a participat președintele interimar, Marian Lupu. Evenimentul a avut loc în perioada 29-30 iunie 2011, în Muntenegru.
Sursa: unimedia.md