SUMĂ DE 10.000 EURO SAU MAI MULT URMEAZĂ A FI DECLARATĂ LA INTRAREA/IEȘIREA ÎN/DIN UE

22.12.2014
Foto: dollarvigilante.com

Orice persoană care, avînd cu sine o sumă totală de 10.000 Euro sau mai mult, călătoreşte dintr-o ţară care nu este membră a Uniunii Europene (UE) în Germania sau din Germania într-o astfel de ţară este obligată, la intrarea sau ieşirea în/din Germania, să declare aceşti bani de bună voie şi în scris autorităţilor vamale germane competente. Despre aceasta anunță Ambasada Germaniei la Chișinău.

 

Unităţile de control ale Serviciului vamal verifică la frontieră şi în ţară respectarea obligaţiei menţionatemai sus. Pentru nedeclararea banilor sau declararea falsă se aplică o amendă substanţială.

 

De asemenea la intrarea în alte state – membre ale UE sau la ieşirea din UE mijloacele băneşti în sumă de 10.000 Euro sau mai mult, respectiv în altă valută ce corespunde sumei menţionate trebuie să fie declarate autorităţilor naţionale competente, de regulă, acestea sînt autorităţile vamale.

 

Orice persoană care, avînd cu sine o sumă totală de 10.000 Euro sau mai mult, călătoreşte dintr-o ţară membră a Uniunii Europene (UE) în Germania sau din Germania într-o astfel de ţară trebuie, la intrarea sau ieşirea în/din Germania şi la solicitarea autorităţilor de control să comunice personalului de control suma deţinută.

 

Pentru nedeclararea banilor avuţi cu sine în numerar sau altor mijloace de plată similare sau pentru declararea falsă se aplică o amendă substanţială.

 

Sursa: chisinau.diplo.de

Publică un comentariu nou

CAPTCHA
Vă rugăm să răspundeţi la întrebare pentru a evita SPAM-ul
Image CAPTCHA
Enter the characters shown in the image.