TOP 5 CELE MAI SCUMPE ORAŞE PENTRU STRĂINI

Foto: onthegotours.com

Capitala Federaţiei Ruse a ajuns din nou în Top 5 al celor mai scumpe oraşe pentru cetăţenii străini, conform Mercer Human Resource Consulting. Acest lucru a fost făcut public marţi, informează Agence France-Presse. Ca şi anul trecut, Moscovei i-a revenit poziţia a 4-a în listă. În fruntea clasamentului a ajuns capitala Japoniei, Tokyo. Capitala Angolei, Luanda, a coborît pe treapta a 2-a, iar pe locul 3 s-a plasat un alt oraş japonez – Osaka. Top 5 cele mai scumpe oraşe pentru cetăţenii străini este încheiat de capitala Elveţiei, Geneva. În multe oraşe europene, viaţa este mai accesibilă din cauza crizei economice din zona euro, subliniază Agence France-Presse. Astfel capitala Franţei, Paris, a fost „retrogradată” tocmai cu 10 poziţii şi a coborît pe locul 37.

 

Capitala Italiei, Roma, a ajuns pe locul 42, coborînd 8 trepte. Capitala Greciei, oraşul Atena, a coborît de pe poziţia 42 pe 77, iar Londra şi-a modificat poziţia în clasament de pe treapta 18 pe 25. Totodată, acum viaţa în oraşul australian Adelaida a devenit mai scumpă. Acesta a urcat cu 19 trepte, ocupînd locul 27 în listă. Potrivit companiei Mercer, cel mai ieftin oraş pentru străini, ca şi anul trecut, este Karachi (Pakistan), unde o persoană venită dintr-o altă ţară va cheltui de 3 ori mai puţin decît în Tokyo.

 

Compania „Mercer” elaborează asemenea topuri pentru a ajuta companiile transnaţionale să calculeze volumul optim al compensaţiilor oferite specialiştilor străini. Creatorii clasamentului iau în calcul preţurile a peste 200 de diverse mărfuri şi servicii (inclusiv costurile chiria locuinţei, alimentelor şi benzinei) în 214 oraşe ale lumii . Ca punct de reper se ia cdostul setului de mărfuri şi servicii la New York.


Sursa: lenta.ru
 

Publică un comentariu nou

CAPTCHA
Vă rugăm să răspundeţi la întrebare pentru a evita SPAM-ul
Image CAPTCHA
Enter the characters shown in the image.