TRANSNISTRIA VA INTRODUCE DIN ANUL 2012 IMPOZITUL DE 1% LA COMERCIALIZAREA TUTUNULUI, ALCOOLULUI ŞI A AUTOMOBILELOR DE LUX

16.06.2011

Transnistria va introduce din anul 2012 un impozit de 1% la comercializarea tutunului, alcoolului şi a automobilelor de lux. Sovietul Suprem al Transnistriei a aprobat în prima lectură Conceptul politicii bugetar-fiscale pentru anul 2012 şi perspectiva pe termen mediu, care prevede introducerea acestui impozit. Se preconizează că acest impozit în totalitate va fi transferat în Fondul de stat de pensii. În scopul soluţionării problemelor bugetare şi reducerii deficitului Fondului de pensii al Transnistriei, Conceptul prevede, de asemenea, majorarea în decurs de 3 ani cu 30% a impozitului pe veniturile organizaţiilor, care cu 10 ani în urmă a înlocuit mai multe impozite. În perioada anilor 2009-2010, impozitul pe venituri constituia, practic, jumătate din toate acumulările fiscale. În scopul sporirii eficienţei administrării fiscale în Transnistria, începînd cu anul 2012 se preconizează introducerea unui control fiscal operativ, care presupune efectuarea unor controale neplanificate în vederea depistării încălcărilor. De asemenea, au fost elaborate un şir de măsuri în vederea stimulării dezvoltării antreprenoriatului.

 

De menţionat, că împotriva majorării în decurs de 3 ani cu 30% a impozitului pe veniturile organizaţiilor s-au pronunţat conducătorii întreprinderilor mari din regiune. De partea acestora sînt şi o parte din deputaţii Sovietul Suprem, precum şi a consiliilor locale, deoarece în prezent multe întreprinderi transnistrene încă nu şi-au revenit de pe urma crizei economice, iar aceste măsuri ar putea afecta capacitatea de muncă şi atractivitatea investiţională. Totodată, majoritatea deputaţilor legislativului de la Tiraspol au menţionat că realizarea Conceptului politicii bugetar-fiscale pentru anul 2012 şi perspectiva pe termen mediu urmează să soluţioneze două probleme importante – crearea condiţiilor pentru activitatea stabilă a întreprinderilor şi suplinirea bugetului pentru realizarea angajamentelor asumate de stat. În prezent, pentru realizarea acestor angajamente autorităţile de la Tiraspol au nevoie de circa 2 mlrd de ruble transnistrene (circa 200 mln de dolari SUA). Astfel, doar deficitul Fondului de pensii constituie circa 700 mln de ruble (70 mln de dolari).

 

Potrivit preşedintelui Sovietului Suprem al Transnistriei, Anatoli Kaminski, fără a evita majorarea impozitului pe veniturile organizaţiilor, fiecare întreprindere va necesita o abordare individuală. Kaminski a remarcat că nu înţelege de ce, în condiţiile unor legi bune, în Transnistria nu se dezvoltă businessul mic şi mijlociu, de ce întreprinderile din regiune se află în stare jalnică şi de ce nu apar investiţiile. Se preconizează, că momentele şi propunerile, care au stîrnit discuţii, vor fi luate în calcul la definitivarea documentului în a doua lectură. Adoptarea Conceptului va permite adoptarea la timp a altor documente importante – prognoza dezvoltării social-economice şi direcţiile de bază ale politicii monetar-creditare a Transnistriei. Acest lucru va permite executivului de la Tiraspol să elaboreze în perioada de vară proiectul bugetului republicii pentru anul 2012, care urmează să fie transmis Sovietului Suprem pînă la 1 octombrie.

 


Sursa: noi.md