UCRAINA INTENȚIONEAZĂ SĂ INTRODUCĂ REGIM DE VIZE CU RUSIA ÎN 2016

08.12.2015
Ucraina intenționează să introducă regim de vize cu Rusia în 2016
 

Secretarul Consiliului Național de Securitate și Apărare al Ucrainei, Oleksandr Turcinov, solicită introducerea regimului de vize cu Rusia, după Anul Nou.


Oficialul ucrainean a declarat că decizia de a impune un regim de vize cu Rusia a fost luată în 2014 și cabinetul de miniștri a primit ordinul corespunzător.


"Prima fază a fost deja pusă în aplicare – cetățenii ruși pot intra pe teritoriul Ucrainei doar în baza pașapoartelor străine", a spus Turcinov într-un interviu pentru postul ucrainean "Canal 5". "Sînt convins că anul viitor trebuie introduse controale mai stricte de acordare a vizelor și regimul de vize cu Rusia", a adăugat el.


Potrivit oficialului, autoritățile de la Kiev nu se grăbesc să introducă reguli mai stricte de intrare în țară a rușilor, deoarece, acum, pe teritoriul Rusiei se află mulți ucraineni, și partea ucraineană se așteaptă că acest pas va fi urmat de măsuri de răspuns din partea Rusiei. 

Publică un comentariu nou

CAPTCHA
Vă rugăm să răspundeţi la întrebare pentru a evita SPAM-ul
Image CAPTCHA
Enter the characters shown in the image.