UCRAINA INTERZICE INTRAREA MOLDOVENILOR PE TERITORIUL ȚĂRII. AFLĂ PÎNĂ CÎND

27.08.2020

 

 

Ambasada Republicii Moldova în Ucraina aduce la cunoștință cetățenilor Republicii Moldova că, în scopul prevenirii răspîndirii infecției COVID-19 pe teritoriul Ucrainei, Cabinetul de Miniștri al Ucrainei în cadrul ședinței sale din 26 august curent a decis de a interzice intrarea cetățenilor străini și apatrizilor în Ucraina, începînd cu data de 29 august curent, ora 00.00, pînă pe 28 septembrie 2020, ora 00.00.


Într-un comunicat al ambasadei se menționează faptul că cetățenilor străini și apatrizilor se permite tranzitarea teritoriului Ucrainei în decurs de 48 de ore, în ambele sensuri, cu prezentarea documentelor confirmative.

 

”Urmare recepționării notificării oficiale din partea Ministerului Afacerilor Externe al Ucrainei, Ambasada va reveni suplimentar cu informații detaliate, inclusiv despre categoriile de persoane cărora li se va păstra dreptul de intrare în Ucraina”, se arată în comunicatul instituției.

Publică un comentariu nou

CAPTCHA
Vă rugăm să răspundeţi la întrebare pentru a evita SPAM-ul
Image CAPTCHA
Enter the characters shown in the image.