VALERIU LAZĂR ŞI OMOLOGUL SĂU GERMAN VOR SEMNA UN MEMORANDUM DE COOPERARE ÎNTRE MINISTERUL ECONOMIEI AL RM ŞI CEL AL RFG

17.05.2011

Ministrul Economiei, vicepremierul Valeriu Lazăr, va întreprinde în perioada 17-18 mai o vizită de lucru în Germania în cadrul căreia va avea o întrevedere cu secretarul parlamentar de stat din cadrul Ministerului Federal al Economiei şi Tehnologiei, Peter Hintze. În cadrul întrevederii, miniştrii economiei ai celor două ţări urmează să semneze un Memorandum de cooperare între cele două instituţii.

 

Documentul prevede instruirea managerilor moldoveni în cadrul unor companii din Germania, stagiu de practică ce urmează a fi finanţat din bugetul Republicii Federale Germania. Programul va fi valabil pînă în anul 2014 şi va fi implementat în Republica Moldova de către Camera de Comerţ şi Industrie. Pînă acum 59 de manageri moldoveni au efectuat stagii similare la întreprinderi germane.

 

În cea de a doua zi a vizitei, Valeriu Lazăr se va alinia la delegaţia condusă de prim-ministrul Vlad Filat, pentru a participa la forumul economic, organizat la Camera de Comerţ din Hamburg, în cadrul căreia va prezenta oportunităţile investiţionale şi comerciale din Republica Moldova.

 

La Berlin, vicepremierul Valeriu Lazăr va mai avea întrevederi cu conducerea unor companii din domeniul editorial, al consultanţei de business şi energetic, se precizează într-un comunicat al Serviciului relaţii publice şi comunicare cu mass-media al Ministerului Economiei.

 


Sursa: noi.md