(VIDEO) CETĂȚENII MOLDOVENI ÎŞI EXPRIMĂ NEMULȚUMIRILE ÎN INCINTA FOSTULUI CONSULAT AL RM LA BOLOGNA

27.11.2013
Foto: viza.md

Cetățenii Republicii Moldova din nordul Italiei sînt nemulțumiți din cauza că nu au fost informați din timp despre închiderea Consulatului General al Republicii Moldova la Bologna. Conform declarațiilor funcționarului consular Vladimir Sacagiu, în Italia este venit un reprezentant din Chișinău care face tot posibilul pentru deschiderea consulatului moldovenesc la Milano.

 

Reamintim că conform unui comunicat al MAEIE din 21.11.2013, activitatea Consulatului General al Republicii Moldova de la Bologna este sistată din 25.11.2013 urmînd să fie transferată la Milano.

 

Pînă în prezent, nu se cunoaște pentru cînd este preconizată deschiderea consulatelor de la Milano și Padova, în conformitatea cu Hotărîrea Guvernului Republicii Moldova.

 

Consulatul General de la Bologna a fost unul din cele mai solicitate consulate ale Republicii Moldova în străinătate (22 828 de servicii consulare prestate pe parcursul anului 2012). Astfel, odată cu sistarea activității acestuia și pînă la inaugurarea oficiului consular la Milano sau Padova moldovenii din nordul Italiei sînt nevoiți să plece la Roma (la Ambasada Republicii Moldova) după asistență consulară.

 

Toţi cetăţenii care au depus dosare pentru perfectarea buletinelor de identitate, paşapoartelor şi transcrierea certificatelor de stare civilă, vor fi contactaţi suplimentar de personalul consular în vederea informării despre data şi locul unde vor putea fi ridicate actele. În același timp, MAEIE pentru cazuri de urgență și informații suplimentare recomandă numărul de telefon: +00393475305876 (pentru cazuri de urgenţă) și adresa e-mail: bologna@mfa.md (pentru consultaţii suplimentare). Pentru cazuri excepţionale, cetăţenii sînt rugaţi să se adreseze la Ambasada Republicii Moldova de la Roma.

 

Portalul Viza.md propune cetățenilor din nordul Italiei și nu numai să țină cont de următoarele informații și realități consulare moldovenești utile după caz în circumstanțele în care o perioadă de timp nu vor avea acces la servicii consulare în nordul peninsulei:

 

-serviciile consulare se prestează tuturor cetățenilor indiferent de circumscripția de acreditare a misiunii diplomatice sau consulare moldovenești (cetățenii din nordul Italiei se pot adresa după servicii consulare la Roma).

-o bună parte din serviciile consulare moldovenești pot fi prestate prin poștă, fără prezența personală a solicitantului (eliberarea declarațiilor de autenticitate ale permiselor de conducere, declaraţiilor de exacte (stessa persona fisica), traduceri, cazier juridic etc.

-toţi cetăţenii care au depus la Bologna dosare pentru perfectarea buletinelor de identitate și paşapoartelor urmează să țină cont că termenul mediu de obţinere a paşaportului prin consulatul de la Bologna este de două luni iar în regim de urgenţă, termenul este de pînă la patru săptămîni.

-Taxa consulară poate fi recuperată. Ea se restituie cetățeanului, la cerere, în cazul cînd serviciul consular nu a fost sau nu a putut fi prestat.

 

 

 

 

Sursa: Viza.md

Publică un comentariu nou

CAPTCHA
Vă rugăm să răspundeţi la întrebare pentru a evita SPAM-ul
Image CAPTCHA
Enter the characters shown in the image.