(VIDEO) COMISIA EUROPEANĂ A ANUNȚAT PRIMUL APEL PENTRU APLICAȚIILE ÎN CADRUL NOULUI PROGRAM ERASMUS +

15.01.2014
Foto: siirtmanset.com

În cadrul primului apel, anunțat pentru martie 2014, Republica Moldova precum și Țările Parteneriatului Estic vor fi eligibile pentru cîteva acțiuni ale noului Program și anume Programul Jean Monnet și cel de Masterate Comune.

 

Programul Jean Monnet va oferi oportunitate instituțiilor de învățămînt superior din Republica Moldova de a beneficia de proiecte specializate în studii europene pentru promovarea sistemului de predare și cercetare.

 

Prin Proiecte de Masterate Comune, universitățile din Republica Moldova vor deveni parte a unor consorții ale instituțiilor de învățămînt superior din Europa, care vor oferi Masterate Comune. Acest fapt va spori vizibil calitatea formării profesionale, capacitățile instituționale și umane ale universităților din Moldova.

La finele anului curent, Republica Moldova va fi eligibilă și la alte acțiuni ale Programului Erasmus+, care consună cu obiectivele Acordului de Asociere cu UE.

 

Noul Program Erasmus + este un Program pentru Educație, Formare, Tineret și Sport, prevăzut pentru anii 2014-2020. Obiectivul programului constă în sporirea competențelor și angajarea în cîmpul muncii prin modernizarea Educației, Formării și activităților de Tineret. Programul este finanţat de către Uniunea Europeană şi va oferi o serie de oportunităţi studenţilor, cercetătorilor, cadrelor didactice şi instituţiilor de învățămînt din întreaga lume. Programul Erasmus + este prevăzut pentru șapte ani și va avea un buget total de 14.7 bilioane Euro.

 

În fazele anterioare ale Programelor UE, Republica Moldova a beneficiat de mai multe proiecte. Cel mai relevant este exemplul Programului TEMPUS. Astfel, începînd din 1994 și pînă în prezent instituțiile de învățămînt superior din țară au implementat circa 74 proiecte TEMPUS în valoare de 16 mil. euro. Începînd cu anul 2004, tinerii din Republica Moldova au obținut, anual, în cadrul Programului Erasmus-Mundus, 5-10 burse de Masterat în centre universitare Europene.

 

Instituțiile de învățămînt superior s-au încadrat activ, începînd cu anul 2007 în Programul Erasmus Mundus Acțiunea II prin care, anual, în jur de 180 de tineri moldoveni beneficiază de burse de mobilitate de scurtă durată. Astfel, doar în anul 2013, în cadrul acestui program de 11 universități din țară au fost implementate 15 proiecte.

 

De asemenea, din 2013 a demarat Programul eTwinning, care vizează învățămîntul preuniversitar și care se axează pe formarea unui mediu online destinat formării continue a profesorilor și desfăşurării proiectelor educaționale comune. La acest proiect au participat pînă acum 79 de școli, 166 de profesori fiind înregistrați pe platforma programului. Pînă în prezent, în cadrul acestui program au fost desfășurate 36 de proiecte didactice.

 

Informații adiționale pot fi vizualizate AICI.

 

 

Sursa: Edu.md

Publică un comentariu nou

CAPTCHA
Vă rugăm să răspundeţi la întrebare pentru a evita SPAM-ul
Image CAPTCHA
Enter the characters shown in the image.