VIZITA LUI POPȘOI ÎN SUA: MOLDOVA VA DESCHIDE UN CONSULAT LA CHICAGO

12.12.2024

 

 

În perioada 2-9 decembrie, viceprim-ministrul și ministrul afacerilor externe, Mihai Popșoi, a întreprins o vizită de lucru în Statele Unite, unde a avut întrevederi cu oficiali americani și parteneri strategici.


Printre persoanele cu care s-a întîlnit se numără membri ai Camerei Reprezentanților și ai Senatului SUA, precum Austin Scott, Mario Diaz-Balart, Thomas Kean, Pete Ricketts și Patty Murray, dar și reprezentanți ai administrației americane, inclusiv Subsecretarul de Stat pentru Afaceri Politice, John Bass, și șefa USAID, Samantha Power.

 

Discuțiile au abordat teme esențiale, precum securitatea regională, sprijinul economic și reforma democratică din Republica Moldova. Un rezultat al vizitei a fost aprobarea de către Departamentul de Stat al SUA a deschiderii unui consulat al Republicii Moldova în Chicago.

„Acest lucru va consolida și mai mult relația cu diaspora, va oferi servicii consulare, astfel apropiind și mai mult cetățenii noștri din Statele Unite de Republica Moldova” – a declarat ministrul.

Ministrul Popșoi a anunțat și că dialogul strategic cu Statele Unite va fi consolidat într-un parteneriat strategic, o decizie care urmează a fi aprobată în primăvară, marcînd un nou nivel al relațiilor bilaterale.

 

O componentă importantă a vizitei a fost deplasarea în Carolina de Nord, stat cu care Republica Moldova a stabilit un parteneriat bilateral în 1999, sărbătorind anul acesta 25 de ani de colaborare.

Parteneriatul cu Carolina de Nord acoperă domenii precum apărarea și securitatea, educația, agricultura, sănătatea și ajutorul umanitar, contribuind semnificativ la dezvoltarea Republicii Moldova.

„Acest lucru bucură și de fiecare dată vom sprijini asemenea demersuri a prietenilor și partenerilor noștri” - a declarat Mihai Popșoi.

Publică un comentariu nou

CAPTCHA
Vă rugăm să răspundeţi la întrebare pentru a evita SPAM-ul
Image CAPTCHA
Enter the characters shown in the image.